vineri, 17 iunie 2011

Francmasoneria. Ce este, secrete, istorie. Pro sau contra Francmasoneriei

Cea mai vasta societate secreta - sau discreta – din lume este Francmasoneria. S-a raspandit mai cu seama datorita extinderii Imperiului Britanic, in secolul al XIX-lea. Prin definitie, francmasonii sunt o asociatie de oameni liberi si de bune moravuri care conlucreaza pentru binele si progresul societatii prin perfectionarea morala si intelectuala a membrilor sai.

Francmasonii au fost unii dintre cei mai controversati, majoritatea oamenilor atribuindu-le un caracter satanic, ba chiar “acuzati” de diferite conspiratii.
Francmasoneria exista astazi in forme variate, avand aproximativ 5 milioane de membri.

Simbolurile Francmasoneriei
Principalele simboluri masonice sunt cele “Trei Mari Lumini” (Echerul, Compasul si “Volumul Sfintei Legi”) precum si litera “G” scrisa in interiorul unui echer si al unui compas, reprezentand initiala cuvintelor God (zeu), geometrice, generare, geniu, gnoza.

Geometria oculta foloseste de mult timp simboluri geometrice, ca de exemplu
cercul, triunghiul, pentagrama,
pentru ilustrarea unor idei metafizice si filozofice.

Istoria Francmasoneriei

Francmasoneria a debutat in perioada regelui Numa Pompilius, succesorul lui Romulus. In acea perioada, constructorii de temple si monumente se bucurau de anumite privilegii, printre care si scutirea de contributii publice. Acestia erau impartiti in trei grade: ucenici, companioni si maistri. Se organizau intruniri, de regula seara dupa terminarea lucrului, intr-o baraca amenajata in apropierea constructiei, unde se discutau lucrarile pentru a doua zi.

Aceste adunari erau conduse de marele maistrilor, fiind precedate de un ceremonial magico-religios, mostenit din perioada cand numai preotii se ocupau de amenajarea templelor.
Unele legende masonice plaseaza formarea organizatiei in vremea construirii Turnului Babel, si cea a construirii Templului din Ierusalim de catre regele Solomon, despre care se spune in Bibile. Sau, ca sa-l citam pe Mircea Eliade, “istoria incepe in Sumer”. Istoria Francmasoneriei este oarecum neclara. Originea ei ramanand un mister, un secret pastrat cu strasnicie, in ciuda publicarii a numeroase carti si articole referitoare la Francmasonerie.

Se spune ca multi masoni au pierdut din vedere adevarata origine si scopul organizatiei insesi. In lucrarea “The Templar Revelation” autorii scriau descriau Francmasoneria: “Tabloul de ansamblu al masoneriei este acela al unei organizatii care si-a pierdut intelesul originar”.

In secolul al VII-lea, din pricina crestinizarii anglo-saxonilor se aduc modificari in normele confreriilor de constructuri, iar vechile ritualuri si regulile de initiere au capatat formulele adecvate ale noii religii dominante. Nu s-au pierdut manoperele oculte, semnele si procedeele magice, iar secretul si ceremonialul initierilor a ramas de asemenea neschimbat. S-au pastrat si traditiile de intrajutorare si solidaritate din
antichitatea romana.

In 925 francmasonii isi aleg ca patron pe Sfantul Ioan, deoarece sarbatorirea acestuia coincidea cu solstitiul de vara, moment astronomic celebrat prin ritualuri magice de catre membrii confreriilor de zidari inca din antichitate.
Confreriile de zidari “Fratii Sfantului Ioan” s-au raspandit pe continentul european. Acestia au primit din partea papilor privilegiul de a zidi catedrale. In acea perioada multi oameni de arta si ganditori au devenit membrii ai lojelor masonice, beneficiind de numeroase facilitati.



La intrunirile acestora se discutau despre idei filozofice si se cautau cai de reformare politica a societatii. Faptul ca aceste intruniri erau private este de inteles, incercarile lor inovatoare nu erau vazute bine de Biserica. Biserica catolica era obsedata de ideea ereziilor pe care le vedea in orice incercare inovatoare. Secretul fiind singura modalitate de a duce planurile pana la capat.

Unele loje masonice s-au transformat destul de radical. Activau ca asociatii ale zidarilor desfasurand in aparenta o activitate declarata de cercetare a naturii, dar avand,
in secret, o serie de teluri politice si sociale.
Pana la urma, biserica si-a dat seama de actiunile francmasonilor. In secolul al XV-lea, lojile masonice au fost persecutate sangeros de Biserica Catolica, fiind acuzati de propovaduire a ereziei si schismei in Biserica. Multe dintre lojile masonice au fost destramate. Secolul XVI a fost distrugator pentru francmasoni. Luther a reusit sa descompuna lojele Francmasoneriei, cu exceptia celor din insulele britanice.
In 1649, dupa decapitarea regelui Carol I, masonii restabilesc tronul si totodata submineaza autoritatea lui Cromwell, dand francmasoneriei un caracter prin excelenta politic.
Dupa 1660, francmasoneria se transforma definitiv din confrerie profesionala in societate oculta.
In 1717 s-a format Marea Loja Unita, la Londra, prin unirea a patru loji. Acest Ordin a aparut dintr-o combinatie de traditii care au evoluat si s-au contopit intr-o perioada mai lunga de timp. In 1720 se formeaza o Loja in Franta, sub auspiciile Marii Loji Unite din Anglia.


In aceasta epoca adevarata origine a Francmasoneriei a devenit cunoscuta marelui public.
In 1737, Carol Eduard, care era si membru al Societatii Regale, a rostit un discurs in fata francmasonilor din Paris, cunoscut drept “Cuvantarea lui Ramsey”. In aceasta declaratie a spus: “Ordinul nostru a format o uniune de nedespartit cu Cavalerii Sfantului Ioan de la Ierusalim, un Ordin foarte apropiat de cel al Cavalerilor Templieri.”  Ramsey a mai spus ca Francmasoneria era legata de
scolile antice de mistere.

Francmasoneria a continuat sa-si largeasca randurile, astfel, in 1751 masonul german, baronul Karl Gotlieb von Hund a intemeiat o filiala a Ritului Scotian in Frankfurt, denumita “Ordinul respectarii stricte a regulilor”. Ordinul a sfarsit prin fuziunea dintre Iluminati si Francmasoneria germana,
in timpul Congresului de la Wilhelmsbad.


In Romania, francmasoneria a avut un rol important.
Au fost cativa domnitori romani care au aplicat la ideile si principiile “Epocii Luminilor” pe care si francmasoneria le-a raspandit. In Moldova si Tara Romaneasca, Alexandru Lapusneanu si Radu Serban au intemeiat Scoli domnesti “pentru invatatura norodului”, in 1561 la Cotnari si in 1603 la Targoviste.
Serban Cantacuzino a reusit sa construiasca Academia din Bucuresti (1688), Antioh Cantemir a construit una la Iasi (1707) iar in Transilvania, s-a construit in 1795 la straduinta invatatului Ioan Piuariu-Molnar.


S-au infaptuit reforme fiscale si juridice de catre Constantin Brancoveanu, Antioh si Dimitrie Cantemir, s-au deschis scoli si spitale, si s-a popularizat ideea “bunului” sau “binelui obstesc”. Constantin Mavrocordat a instaurat o Constitutie in Tara Romaneasca si a desfintat iobagia.
Horea, un alt francmason, a redactat faimosul “Supplex libellus valachorum”, unde era prezentate revendicari absolut similare cu cele exprimate zece ani mai inainte in
America sau cinci ani mai tarziu in Franta.


Prima loja masonica romaneasca a fost intemeiata la Iasi in 1748, de catre italianul Carri, secretar a lui Constantin Mavrocordat. A doua loja a aparut in 1749 printre sasii de la Brasov, iar a treia in 1767 la Sibiu.
Spre deosebire de alte tari, in Romania situatia a stat altfel. Francmasonii erau priviti bine de catre Biserica Crestina, ba chiar aveau relatii bune pana in 1937, in timp ce biserica romano-catolica i-a socotit indelunga vreme eretici si apostati.

Cativa dintre francmasonii romani cunoscuti sunt:
Vasile Alecsandri, Nicolae Balcescu, Alexandru Ioan Cuza, Ion Heliade-Radulescu, Ion Ghica, Gheorghe Magheru, Mihail Kogalniceanu, Costache Negruzzi, C.A.Rosetti, Carol Davila, Spiru Haret, Tudor Vladimirescu.

Cum se zicea odinioara la Bucuresti: “incepi student, continui farmazon, devii savant sau ministru, si termini calcat in picioare de multime sub forma de Bulevard”. Intr-adevar multe din bulevardele din centrul oraselor romanesti au numiri de francmasoni celebri.
In timpul comunismului francmasoneria practic n-a mai existat. Mihail Sadoveanu a avut o incercare de a impaca francmasoneria cu comunismul, insa fara succese.
S-au intocmit liste de catre legionari si multi francmasoni au fost arestati. In 1948 comunistii hotarasc desfiintarea francmasoneriei in Romania.
In data de 27 decembrie 1989, la Bucuresti, francmasonii care au supravietuit se intalnesc in fostul Templu din strada Radu de la Afumati si pun la cale renasterea Francmasoneriei romane. In octombrie 1990 francmasonii romani din exil creeaza
Marea Loja Nationala a Romaniei.


Pro sau contra Francmasoneriei
Multi asociaza masoneria cu satanismul, dar defapt, acestea doua nu au nimic in comun. Exista si exceptii, ordine iesite de sub uzuanta marilor Loje care din diverse interese, acoperindu-se sub eticheta de masoni, ies din tiparele Francmasoneriei.
Marile minti stralucite au avut legaturi mai mult sau mai putin stranse cu masoneria din pricina unui mediu intelectual evolutiv propice.


Adeptii francmasoni sustin ca ofera o altfel de cunoastere, insa nu intotdeauna la nivelul dorit. Care este secretul lor? Psihicul manipuleaza subconstientul, cheia sunt riturile. Miscarea mereu fiind aceeasi. La fel ca si in alte practici religioase,
indiferent de cult sau religie.
Exista adevarate grupuri anti-masonice, religioase, politice sau adepti
ai teoriilor conspiratiei.

Se vorbeste de mult timp de o masonerie in cadrul masoneriei. Prima fiind vizibila, in care sunt diversi intelectuali, personalitati mai mult sau mai putin cunoscute, care organizeaza evenimente, ce au fundatii filantropice, iar a doua, cea invizibila, intangibila, impenetrabila, ai carei membri nici macar n-ar putea fi banuiti de asemenea afilieri.


Francmasoneria nu este o religie sau cult anti-crestin, desi multi sustin contrariul. Insa francmasonii cred intr-o Fiinta Suprema, asemenea crestinilor, iar Biblia Masonica este defapt cea crestina, versiunea lui King James.
In pofida unei istorii lungi de atacuri si abuzuri, Francmasoneria continua sa infloreasca, avand in ziua de astazi aproximativ 5 milioane de membri.


Secretele francmasonilor
O adevarata elita s-a creat in randul francmasonilor, formata din marii maestrii ai Marilor Loje, unde intra numai initiati ai gradului 33 (grad absolut). Se spune ca intre acestia circula cunostinte de cu totul alta natura, inaccesibile celor de rand.
Marele Maestru detine “Cartea Riturilor”, o culegere de texte datand din Egiptul Antic care ar ascunde adevarata “poveste” a crestinismului si a miracolului christic. Alte surse afirma de fapt ca masoneria s-ar supune legii sincretismului dorind pe pamant
o singura religie si un singur Creator – realizabil prin figura Marelui Arhitect.


Marea majoritate a cartilor cu si despre masoni au fost scrise doar de dragul de a fi scrise si desi au la baza niste lucruri reale, pe parcursul cartii sunt distorsionate pentru a oferi publicului ce doreste, sau distorsionate de teoriile proprii ale autorului,
exact ca in religie. Adevarul este ca nimeni nu stie absolut nimic despre masonerie, cu exceptia lucrurilor deja dezvaluite de masoni.
Masoneria din carti si din presa fie ea descrisa intr-un mod negativ sau nu,
exista doar acolo.
Indiferent ce carte vom citi si ce parte vom asculta tot nu vom afla ce se ascunde, de fapt, in spatele usilor inchise.

Link-uri:
Site-ul Marei Loje Nationale din Romania: http://www.mlnr.ro
Informatii istorice: ro.wikipedia.org/wiki/Francmasonerie
Sursa text: Secretele Francmasoneriei

Autori: Marius, Dell
Un subiect extrem de complex,
un subiect despre care vom mai vorbi!
Admin

marți, 7 iunie 2011

NE ESTE FURATĂ ISTORIA . Îi pasă cuiva? Nu, deloc!

„România este vatra a ceea ce numim Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.Hr. axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă (.). Uluitoarele descoperiri făcute în România şi alte ţări învecinate după al doilea război mondial, asociate datărilor cu radio-carbon, au făcut posibilă înţelegerea importanţei începuturilor culturii «vechii Europe», o cultură a unei societăţi de agricultori. A devenit, de asemenea, evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană"
 Maria Gimbutas, „Civilizaţie şi cultură"

DESCOPERIRI CARE ÎI REDUC LA TĂCERE PE OCCIDENTALI
Şi astăzi se discută în contradictoriu despre originea şi civilizaţia daco-românilor. Chiar de către istoricii şi cercetătorii români. Originea pură a strămoşilor noştri este contestată. Însă, descoperirile arhelogice vin în ajutorul nostru. Paleontologii au stabilit că omul de Neanderthal a trăit în urmă cu 100.000 de ani, iar cel de la Creo-Magnon cu circa 35.000. Fratele nostru oltean de la Buciuleşti, comuna Tetoiu, jud. Vâlcea, pe Valea lui Grăuceanu are o vechime de 1.900.000-2.000.000 ani!!! Descoperirea îi aparţine savantului Dardu-Nicolăescu-Plopşor. Cum e posibil?!

Aşa cum marile popoare ale lumii s-au format în bazinele hidrografice ale marilor fluvii şi poporul nostru s-a format în bazinul hidrografic al Dunării. „Este uimitoare coincidenţa aproape perfectă între teritoriul fostului regat al Daciei, atestat documentar, de pe vremea lui Burebista şi conturul bazinului hidrografic al Dunării, de la Viena şi până la vărsarea în Marea Neagră. Această coincidenţă confirmă faptul că bazinul hidrografic al Dunării a fost leagănul de formare şi supravieţuire multimilenară a poporului pelasgo-traco-geto-daco-valaho-român" (1!).

Săpăturile arheologice făcute sub auspiciile Academiei Române în zona defileului Dunării, cu ocazia deschiderii în 1964 a şantierului „Porţile de Fier", au scos la iveală vestigii de o importanţă covârşitoare, care atestă existenţa vieţii în această zonă din cele mai vechi timpuri. Cercetătorul arheolog Vasile Boroneant (n.1930), membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, laureat al Academiei Române, a lucrat pe acest şantier împreună cu cercetătorul arheolog Mihai Davidescu (n.1930), sub îndrumarea Profesorului Constantin Nicolaiescu Plopşor (1901-1968), membru corespondent al Academiei Române, director al Centrului Academiei Române de la Craiova.

Lucrările arheologice au acoperit o întindere de peste 180 de km din aval de Moldova Veche şi până la Ostrovul Mare. Cele mai vechi urme de viaţă din zonă au fost datate cu 35.000 ani î.e.n, descoperite în peşterile Chindiei şi Livadita de la Coronini, localitate situată la 7 km în aval de Moldova Nouă. Urmează vestigiile descoperite la Cuina Turcului, de la Dubova, în Cazanele Mari la 17 km în amonte de Orşova, pe malul românesc al Dunării, datate cu 11.000 ani î.e.n. La Schela Cladovei s-au descoperit şi una dintre cele mai vechi aşezări dacice de pe Dunăre din sec. IV î.e.n., cu vestigii ceramice specifice: ceaşca dacică.

Mi-ar trebui mult spaţiu tipografic pentru a prezenta toate descoperirile arheologice din această zonă, descoperiri care au făcut obiectul unor numeroase comunicări ştiinţifice Între 30 martie şi 2 aprilie 2000 în Scoţia, Universitatea din Edinburgh a organizat Conferinţa Internaţională "The Iron Gates in prehistory" (Preistoria Porţilor de Fier) ca semn de preţuire acordat importantelor vestigii scoase la lumină în defileul Dunării între Carpaţi şi Balcani.

„Nu sunt de neluat în seamă nici informaţiile pe care ni le transmite V. Flaccus (m.90 e.n.) care, referindu-se la drumul argonauţilor (din sec. XIII î.e.n.), spune că aceştia au văzut pe porţile templului Soarelui din cetatea lui Arietes: «reprezentarea înfrângerii egiptenilor, conduşi de Sesostris, de către geţi». Dar Diodor din Sicilia (c.80-c.21 î.e.n.), în istoria lumii antice de la origini şi până la războiul lui Cezar în Galia din 58-51 î.e.n. intitulată «Biblioteca istorică», prezintă campania egipteană din Tracia condusă de Sesostris, se pare din timpul domniei faraonului Ramses al II-lea (1290-1224 î.e.n.)” (2).

Dacă la toate acestea se mai adaugă şi informaţiile recente, ale studiilor mineralogice de laborator, care au confirmat că aurul din sarcofagele egiptene provine din Transilvania, înseamnă că istoria ţării noastre are rădăcini adânci prin vestigiile şi documentele atestate din antichitate şi până în prezent, iar legenda se poate transforma în istorie veridică. În acest sens, o privire mai atentă asupra descrierii faptelor argonauţilor din secolul XIII î.e.n. îmbarcaţi pe nava „Argo" şi plecaţi în căutarea lânii de aur spre ţara denumită Colhida pare să ducă la concluzia că aceştia au trecut pe la „Porţile de Fier". Scrierile din vechime ale lui Pindar (462 î.e.n.) şi ale lui Apollonios din Rhodos (295-230 î.e.n.) oferă un număr impresionant de mare de coincidenţe între denumirile mitice ale unor personaje şi locuri din antichitate şi denumirile de azi ale unor localităţi situate pe teritoriul ţării noastre. Pe traseul de la vărsarea Dunării în Marea Neagră la punctul de confluenţă al Tisei cu Dunărea şi apoi al punctului de confluenţă al Someşului cu Tisa, mergând spre amonte, se ajunge în zona Mediaşului Aurit din nordul Munţilor Apuseni, pe cursul mijlociu al Someşului. Pe acest traseu se găsesc o seamă de localităţi ale căror denumiri de azi coincid în mod bizar cu titulaturile mitice care ne-au fost transmise din antichitate. Această observaţie l-a făcut pe cercetătorul ştiinţific geolog Mircea Ticleanu să adopte ipoteza şi să finalizeze un studiu în care a demonstrat că drumul pe ape al argonauţilor a urmat traseul pe Dunăre. Apollonios, la vremea lui, a plasat destinaţia finală a expediţiei în Caucaz. Dar informaţiile de atunci se pare că situau Caucazul la vestul Mării Negre după cum ne-o confirmă atât scrierile lui Ammianus Marcellinus (330-c.400 e.n.), general roman şi istoric, care aminteşte în secolul IV e.n. de un ţinut "Caucaland" situat pe malul stâng al Dunării la marginea bazinului Panonic, a cărei descriere corespunde cu Munţii Apuseni de la vestul Mării Negre.

Cu toate acestea, pentru occidentali, România este ţara romilor, a hoţilor, cerşetorilor. Aceştia să fie cel mai vechi popor din Europa? Nu se pupă cu orgoliul britanicilor, francezilor, germanilor etc. România este la mâna unor „dizidenţi de catifea", care, după decembrie 1989 nu au scris nimic. Dar se produc zilnic pe sticla televizoarelor, lucrând după „reţete" stabilite în altă parte. Privitul spre Vest a devenit sport naţional.

În ziua de azi se duce o politică perfidă pentru distrugerea acestui popor. Ce putem face? Noi, cei care mai cunoaştem câte ceva, să le popularizăm. Voi? Să nu uitaţi! Şi să cultivaţi aceste lucruri copiilor şi nepoţilor voştri. Şi nu mai căutaţi mistere în afara ţării. Pentru că există nenumărate dovezi ale civilizaţiei care ne-a precedat, dovezi care atestă că pe aceste meleaguri au trăit oamenii primordiali, care s-au răspândit în toată Europa şi pe toate continentele, dând naştere civilizaţiilor care acum ne ignoră. Acestea sunt adevăratele mistere uitate.

„La Congresul Mondial de Istorie, care a avut loc la Montreal, în Canada, în septembrie 1995, la care istoricii români nu au fost admişi, s-au emis o serie de teze, cel puţin bizare, după care statul şi naţiunea etnică ar fi nişte aberaţii sângeroase, care au provocat în ultimele secole cele mai îngrozitoare tragedii, încât ele trebuie să dispară, cedând locul «naţiunii culturale». Prin «naţiuni culturale» autorii tezelor respective înţeleg religiile occidentale. Ca atare, frontierele trebuie modificate, pentru că ele numai corespund «criteriilor culturale», după care ar urma «spiritualizarea» lor, cum le place unora să spună. Primele victime se cunosc: Jugoslavia şi Cehoslovacia"(2).

Din păcate, aceste jalnice teze sunt promovate în paginile aşa-ziselor manuale de istorie alternativă. De fapt o „Românie suverană şi independentă", cum suna şi generosul crez politic al seniorului Coposu, nu cred că mai este posibilă. Am devenit un fatalist deoarece totul concură la recroirea geografiei politice europene. Subjugarea României a devenit totală. Acum se intenţionează ca din guvernul Boc să facă parte un ministru din C.E.

Dacă chinezii ori japonezii ar avea o cetate ca Sarmisegetusa Regia, ar transforma-o în loc de pelerinaj.

DIN NEGURA TIMPULUI
România este leagănul tuturor civilizaţiilor. Pământul Ardealului este „Grădina Maicii Domnului" şi locul de unde au plecat cele 12 triburi în lume. Dar noi, românii, rămânem aceeaşi ignoranţi, cărora nu le pasă de istoria neamului. În loc să fim mândri că suntem poporul primordial. De ce ne este frică de ceea ce am fost?

Descoperirile din perioada 1960-2000 în arhive şi biblioteci din ţară şi din străinătate a sute de cuvinte româneşti, provenite din fondul autohton geto-dac în vocabularul popoarelor italian, francez, spaniol, englez, irlandez, grec etc. reprezintă adevărate piese de aur pentru cunoaşterea istoriografiei româneşti. La neamurile celtice din regiunea Walace (Marea Britanie) a fost identificată rugăciunea Tatăl Nostru, aşa cum îl rosteau românii din Muntenia, Moldova şi Transilvania. Filologii români şi străini au mai descoperit:

- în cea mai veche cronică turcească, intitulată "Ogusnam", adusă în actualitate de istoricul român de naţionalitate turcă Ali Ekrem, tipărită în germană, franceză şi rusă, se menţionează existenţa, în anul 839, a unei Ţări a Românilor la nord de Dunăre, până spre Nipru. Se mai menţionează că „Ţara Românilor" s-a confruntat cu cumanii, deci ţara avea o armată şi o administraţie bine pusă la punct. Despre această cronică istoricii şi specialiştii noştri nu au aflat că există!;

- în Atlasul german din 1826, pe o hartă care ilustrează popoarele Europei din răsărit în anul 900, se specifică „Wahalen oder Rumumy", pe teritoriul ce se întindea din Panonia până la Nipru. Totodată se menţionează şi existenţa a cinci voivodate româneşti, adică a unor ţărişoare locale

- „descoperirea scrisorii unui conducător chazar, referitoare la secolul al VII-lea e.n. din care rezultă existenţa în Transilvania a «Ţării Ardil», adică a ţării Ardealului, termen curat românesc, apărut cu două secole înainte de invazia triburilor migratoare războinice ungare în Bazinul mijlociu al Dunării, ceea ce dovedeşte că ungurii au fost aceia care au împrumutat termenul de Ardeal din limba română, după topica limbii maghiare, Erdely" (3).

- descoperirea în Biblioteca naţională din Budapesta a lucrării lui Lukacs Karoly, preot romano-catolic şi arheolog, care a păstorit peste zece ani în regiunea Balatonului, unde a făcut cercetări arheologice, identificând urme materiale ale unor castele, biserici şi cetăţi voivodale româneşti în sec. al X-lea. Chiar de pe timpul invaziei triburilor migratoare ungare. Lucrarea a apărut în anul 1937 la Tipografia Episcopatului romano-catolic din Oradea, unde, preotul a fost mutat. Cartea respectivă nu a fost găsită în nici o bibliotecă din România!

- a fost descoperită cronica împăratului german Friederic al II-lea Barbarossa. Pentru anul 1189 în ea se stipulează existenţa unei ţări româneşti numită „Walahia" între Dunăre şi Munţii Carpaţi, condusă de un principe. Sunt descrise cu lux de amănunte graniţele, iar principele ţării, într-un dialog cu împăratul, şi-a afirmat suveranitatea;

- au fost descoperite sursele documentare ale lucrării "Cosmographie", scrisă în limba română cu alfabet geto-dac, de către Aeticus Dunăreanu, ilustru cărturar şi explorator român din sec. al IV-lea.

NE ESTE FURATĂ ISTORIA
La polul opus se situează evenimente pe care autorul le trece la capitolul "conspiraţii": de-a lungul timpului, numeroase documente istorice cu privire la strămoşii noştri s-au pierdut într-un mod cu totul straniu. Astfel:

· „Dacia", jurnalul împăratului Caius Ulpius Traianus, s-a pierdut;

· „Getica", o lucrare scrisă de Criton, medicul personal al lui Traian, a avut aceeaşi soartă;

· „Istoria geţilor", scrisă de prelatul-filozof Dios Chrysostamos, s-a pierdut într-un mod cu totul ilogic pentru un filozof de asemenea talie, numit şi Ioan Gură de Aur.

· „Getica", o lucrare de sinteză a lui Dios Cassius Coceianus, nepotul filozofului menţionat mai sus, a avut aceeaşi soartă.

· Alexandrianul Appianus, istoric grec, a scris o impresionantă lucrare în 24 de volume, numită "Istoria Romanilor". Un lucru foarte curios: s-a pierdut doar volumul al XIII-lea, în care se relata amănunţit chiar cuceririle romane în Dacia.

· Caninius a scris în versuri istoria expediţiei lui Traian. S-a pierdut!

· Plutarh a scris o biografie a lui Traian pierdută fără urmă.

· Ammianus Marcellinus a scris 31 de cărţi în care tratează istoria romană de la împăratul Nerva până la Valens. Şi din acestea au dispărut doar primele 13, cele care tratau istoria cuprinsă între anii 96 până la 350. Tocmai cele care vorbeau despre Dacia.

· Apollodor din Damasc, celebrul arhitect, a descris detaliat construcţia podului peste Dunăre într-o carte. A dispărut. Opera marelui Ovidiu, exilat la Tomis, a rămas aproape intactă, cu excepţia poeziilor scrise în limba geţilor. Care au dispărut!

Să mai spună cineva că toate acestea nu fac parte dintr-o "conspiraţie" împotriva contemporanilor autohtoni. Pentru a nu cunoaşte istoria strămoşilor noştri! Lista nu se opreşte aici. Martin Opitz, reprezentant al literaturii germane, numit de către Mihai Ibaşcu „cel mai de seamă poet al veacului său", a sosit în Transilvania la invitaţia principelui Gabriel Bethlen. Timp de 12 ani a adunat material pentru lucrarea „Dacia antiqua", inclusiv colindând ţinuturile transilvane. În anul 1639 moare răpus de ciumă la Danzig, iar manuscrisul său a dispărut în condiţii suspecte! Iată câteva nemuritoare versuri scrise de acest poet, necunoscute publicului din ţara noastră:

„Călcând în goană goţii
Din depărtate Asii
Cu alţii-n şir grăbit grăbit
Venind pe cai gonaci
Al Daciei şi-al Romei
Pe greci să îi răpună
Pământ de mult râvnit
Pe Misii şi pe Traci,
Nu şterg a voastre nume
Cu biciul nici Atilla
Cum nu v-au nici învins
Cu hoardele de sciţi
De v-aţi păstrat lumina
Nu pot frânge neamul
Aşa cum e înscris.
Nepieritoarei ginţi.
Într-un năvalnic tropot
năvala lor zoreşte.
Iar slavii vă-nconjoară
Ca marea într-un cleşte".

Despre limba strămoşilor noştri, cu excepţia „Codex Rahonczy" (îl voi prezenta în alt articol) şi a unor inscripţii, nu ne-au parvenit date concrete. După ce Bogdan Petriceicu Haşdeu a dovedit existenţa unui substrat dacic al limbii române, s-a încercat discreditarea sa morală şi ştiinţifică. Chiar de către latiniştii români. Pentru ca lucrarea sa „Mitologia dacilor", să dispară.

Nici siturile nu au fost cruţate. Munţii Orăştie au fost sistematic prădaţi şi jefuiţi de tezaurele lor istorice, mărturii ale unei civilizaţii şi culturi geto-dacice de nepreţuit. Începutul l-au făcut romanii. „În Evul Mediu, Regii Ungariei şi Austriei, Matei Corvin şi Carol al VI-lea, au organizat pe Mureş, şi pe Dunăre, interminabile convoaie de transport cu relicve arheologice destinate pierzării spre Budapesta şi Viena. În luna septembrie a anului 1832 arheologul J. Ackner a descoperit la Sarmisegetusa o foarte frumoasă, interesantă, dar şi extrem de reprezentativă piesă arheologică: «Victoria dacică» înconjurată de genii, un mozaic care, printre altele, avea ornamente vegetale încrustate cu misterioase simboluri, care înconjurau un înscris tainic, rămas nedescifrat. Această relicvă, atât de preţioasă pentru neamul nostru, a dispărut fără urmă. Întrebat în epocă, arheologul maghiar E. Ballum a declarat că ştie unde se află acest mozaic, dar „nu poate divulga adevărul din motive politice" (4).

În anul 1882, la un congres ţinut în Sibiu, Gheorghe Bariţiu a izbucnit în lacrimi mărturisind public cele două vise pe care nu le-a putut îndeplini: salvarea Sarmisegetusei şi deschiderea unei universităţi româneşti în Ardeal.

Nu multe persoane cunosc că pe Insula Şerpilor, în secolul al XIX-lea, se găseau ruinele unui imens templu antic închinat lui Apollo. Practic, au fost demolate complet şi transportate la Moscova, unde au dispărut.

„Şi geografiile care descriau teritoriile dacice au dispărut. Marele Strabon a scris o carte despre Tracia şi Dacia, care a dispărut. „Marele geograf Marin din Tyr descrisese în amănunţime teritoriile locuite de geţi şi daci, dar lucrarea sa nu a ajuns până la noi, decât într-o palidă măsură, prin intermediul unei prezentări făcute de Ptolemeu" (5).

Din hărţile antice nu s-a păstrat nici una care să înfăţişeze Dacia veche. În schimb, lucru foarte curios, s-au păstrat cele care reprezintă Dacia de după cucerire.

Chiar în mediile academice se vorbeşte foarte puţin despre strămoşii noştri. De ce? Pentru că sunt „barbari". Dacă vrem în Europa trebuie să susţinem că „de la Râm ne tragem", trebuie să ne uităm trecutul şi tradiţiile. Toţi guvernanţii de după decembrie 1989 au lăsat în paragină vestigii inestimabile ale trecutului!

În aceaste articole caut să dovedesc originea nobilă a poporului nostru, să prezint personalităţi ale strămoşilor noştri care au făcut Istorie şi pentru alte naţii. Şi am tras o concluzie amară: CINEVA ne-a furat şi ne fură Istoria.
------------------------------------------------------------------------
Surse:
1. http://www.noidacii.ro/;
2. http://www.dacia.org/;
3. http://descopera.ro/;
4. http://www.yogaesoteric.net/;
5. http://ro.altermedia.info/
Autorul articolului: NE ESTE FURATĂ ISTORIA, Teodor FILIP
Si totusi, intreb aici:
sau aici:

Este de actualitate, nu-i asa?
Credeti ca am aflat ceva? NU, nimic! Toata lumea tace!
Admin

P.S.: Sa va spun si de ce mai urla durerea-n mine!
Am dorit sa fac o cuvenita mentiune:
nu trebuie confundat cu fiul acestuia,
Dardu Nicolăescu-Plopşor.
Incercand sa ilustrez aceasta afirmatie, spre durerea si regretul meu, referitor la cei doi mari si foarte importanti oameni de stiinta romani, nu am reusit sa gasesc decat o amarata de fotografie, redata mai jos! In rest, din nefericire, orice, altceva!
Asupra tatalui si fiului, s-a asternut uitarea neamului romanesc!
Vedem tone de fotografii cu tot felul de parveniti, de idioti,
dar nu avem posibilitatea sa ne admiram inaintasii!
Sa-i cinstim cum se cuvine!
Admin
Constantin S. Nicolăescu-Plopşor or Nicolaescu-Plopşor 
April 20, 1900 – May 30, 1968
was a Romanian historian, archeologist, anthropologist and ethnographer, also known as a and folkorist and children's writer, whose diverse activities were primarily focused on his native region of Oltenia. Primarily interested in the Balkans' prehistoric period, he researched various Paleolithic, Mesolithic and Neolithic sites in his native country, placing them in a larger European context while producing his own systems of Prehistoric chronology and typology. His main contributions to archeology include the classification of Oltenian microliths, the study of local cave paintings, and the disputed claim that a site in Tetoiu evidenced a regional contribution to anthropogenesis.
From Wikipedia, the free encyclopedia

Google+ Badge

Persoane interesate

Follow