luni, 29 iulie 2013

Breaking News. Un nou interviu "durere", cu preşedintele României, Traian Băsescu

 

 28 Iulie 2013

Interviu cu preşedintele României, Traian Băsescu:
În afacerea Hayssam, Ponta are nişte schelete în dulap

de SABINA FATI
 
 
 Preşedintele României spune că aducerea lui Hayssam în ţară ar fi „un catalizator“ pentru o nouă suspendare, fiindcă „sunt prea mulţi cei îngrijoraţi“, inclusiv Victor Ponta. „Şi el are nişte schelete în dulap“, avertizează Traian Băsescu, „fiindcă, pe vremea în care prospera Omar Hayssam, el era şeful Corpului de Control al premierului Năstase.
 
 
Avea în atribuţii inclusiv verificarea privatizărilor“. Preşedintele o laudă din nou pe Elena Udrea, dar crede că mai pregătită pentru o eventuală cursă prezidenţială ar fi Monica Macovei, adăugându-i, însă, imediat şi pe Emil Boc şi succesorul acestuia la guvernare, Mihai Răzvan Ungureanu.

 
Pe de altă parte, Traian Băsescu îl îndeamnă pe Victor Ponta la „precauţie“ în privatizarea CFR Marfă, precizând că ar exista „nişte interese“ ca firma lui Gruia Stoica să preia această companie strategică. La solicitarea premierului de a trece contractul de privatizare al CFR Marfă prin CSAT, Traian Băsescu răspunde întrebând „de ce tandemul Fenechiu-Ponta are nevoie de o acoperire?“ şi de ce cei doi „acceptă să acopere prin hotărâre de guvern responsabilitatea comisiei de licitaţie a privatizării CFR Marfă“.


- Victor Ponta a declarat că doar după ce se va pronunţa CSAT se va definitiva contractul de privatizare al CFR Marfă. Există motive ca premierului să-i fie frică să gireze acest contract?
 
 
T.B.: De ce să-i fie frică? Am văzut că a lăudat foarte mult atât activitatea fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, cât şi modul în care a decurs privatizarea, deci premierul ştie foarte bine că este vorba despre o privatizare de succes. Eu cred însă că lucrurile trebuie privite cu prudenţă: nu doar în ceea ce priveşte încheierea formalităţilor pentru semnarea contractului, cât mai ales în ceea ce priveşte viitorul CFR Marfă. Sunt două lucruri esenţiale: în primul rând, să se găsească cele 202 milioane de euro pentru plata celor 51 la sută din acţiunile companiei şi, în al doilea rând, dezvoltarea şi modernizarea companiei. Cum şi cine poate duce la bun sfârşit acest proiect? În aprobarea dată de CSAT se vorbeşte despre un investitor strategic.
 
 
- Gruia Stoica, prin companiile lui, nu este un investitor strategic?

T.B.: Aş defini investitorul strategic ca fiind cel care poate să cumpere, chiar cu bani împrumutaţi, fiindcă nu spune nimeni că trebuie să aibă banii la saltea, şi care apoi poate moderniza compania: achiziţii de locomotive noi, de vagoane noi, într-un cuvânt capacitatea de a aduce tehnologii noi.
 
 
– De unde vine suspiciunea dvs. în ceea ce-l priveşte pe Gruia Stoica, fiindcă aţi spus deja că vă îndoiţi că poate veni cu banii pentru care a licitat?

T.B.: Are, în momentul de faţă, probleme în piaţă; poate că le rezolvă, poate că nu. Eu doar am atras atenţia, nu este aşa cum a spus Victor Ponta, că ar fi vorba despre ceva ce doar eu ştiu, iar ceilalţi nu: ştim amândoi aceleaşi lucruri, dle prim-ministru. Poate că eu, fiind mai experimentat, îmi dau seama de anumite evoluţii. Dacă va avea timp, voi putea discuta cu dumnealui, în special chestiunea modernizării companiei.
 
 
– Aţi primit avertismente sau aveţi indicii legate de incapacitatea companiilor deţinute de Gruia Stoica de a moderniza CFR Marfă?

T.B.: Ştiu şi eu exact ce ştie toată lumea din ziare, dar pot vedea dincolo de ceea ce se scrie şi încerc să fiu prudent.
 
 
– Prim-ministrul a declarat, după ce Guvernul a adoptat hotărârea de privatizare a CFR Marfă, că nu intră în atribuţiile preşedintelui „să controleze ce fac firmele din România“ şi v-a acuzat că „v-aţi băgat nasul în conturile lui Gruia Stoica“. E adevărat?

T.B.: Habar nu am care sunt conturile lui Gruia Stoica şi nici nu mă interesează. Dată fiind importanţa CFR Marfă, pe mine mă interesează ca acest om să plătească 51 la sută din acţiuni şi să aibă suficienţi bani pentru dezvoltarea şi modernizarea companiei.
 
 
– Preşedinţia a declarat că nu poate aviza o hotărâre de guvern. De ce nu?

T.B.: CSAT a avizat privatizarea, ceea ce înseamnă că şi eu, şi întreg CSAT suntem de acord cu privatizarea CFR Marfă cu un investitor strategic. Şi eu, şi CSAT am solicitat asumarea, după privatizare, a obiectivelor strategice pe care le are compania: transporturi militare, transporturi în situaţii de urgenţă sau de necesitate, transporturi în situaţii de calamităţi, în caz de război sau în funcţie de nevoile NATO. Aceste lucruri nu sunt scrise în legea CSAT, ci în cea a CFR Marfă. Rolul CSAT este să ceară companiei să asigure componenta strategică, indiferent cine este acţionarul majoritar, în rest este problema Guvernului. Niciodată până acum CSAT nu a aprobat un contract comercial sau câştigătorul unei licitaţii. Din momentul în care CSAT a dat aviz, este treaba Guvernului şi a comisiei de privatizare să urmărească dacă exigenţele CSAT sunt respectate. Cel mult, ministrul Transporturilor poate fi chemat la şedinţa CSAT din septembrie pentru a face o informare în legătură cu felul în care au fost respectate componentele de siguranţă naţională în desfăşurarea privatizării.
 
 
- Se poate ajunge la un blocaj în cazul acestei privatizări, de vreme ce Victor Ponta a spus că nu va semna contractul de privatizare fără avizul CSAT, iar dvs. declaraţi că CSAT nu va aproba un contract comercial cum este şi cel privind CFR Marfă?

T.B.: Nu poţi să ceri CSAT să facă ceva ilegal. Victor Ponta pare a fi un premier fără respect pentru lege. El pur şi simplu vrea ceva ilegal. Este ilegal ca CSAT să valideze contracte de privatizare sau să aprobe câştigători de licitaţii. Nici măcar nu există un precedent în acest sens.
 
 
- Dar nu este stipulată în lege această interdicţie.

T.B.: Nu, dar este clar definit de lege ceea ce poate face CSAT. Pentru validarea proceselor de licitaţie sunt precizări clare în legea privatizării, iar pentru dl Victor Ponta ar putea fi utilă şi citirea art. 1 al. 2 şi al. 5 litera c chiar din Legea nr. 90/2001, privind organizarea şi funcţionarea Guvernului. Trebuie înţeles că nici un acord de cooperare preşedinte-premier nu poate funcţiona în afara Constituţiei şi a legilor ţării.
 
 
- Americanii de la Omnitrax au cerut anularea licitaţiei. Sunt semne că au existat nereguli în administrarea acestei licitaţii?

T.B.: Greu de spus. Nu ştiu, nu am urmărit procesul, dar dacă există anumite suspiciuni, ele sunt legate de relaxarea procesului de privatizare. La al doilea tur al licitaţiei, în care nu-mi dau seama ce competiţie a fost, fiindcă GFR a rămas singurul ofertant şi, pe de altă parte, tocmai atunci Guvernul a transformat datoriile în acţiuni ale statului. Acest lucru trebuia făcut înainte de începerea licitaţiei. Pe mine m-a surprins şi timpul scurt în care s-a desfăşurat privatizarea. Din mai anul trecut şi până acum, Victor Ponta ar fi avut timp să facă o documentaţie despre companie şi apoi să fi pus pe picioare un tur de prezentare a CFR Marfă în marile capitale europene şi chiar dincolo de ocean. Dacă anunţi privatizarea de pe o zi pe alta şi dai termen 30 de zile, e foarte greu să presupui că vei avea un investitor strategic.
 
 
- Această grabă este urmarea nepriceperii sau a unor interese de grup?

T.B.: Nepriceperea a jucat şi ea un rol, dar par să existe şi nişte interese ca GFR să preia compania.
 
 
- Aveţi informaţii în acest sens?

T.B.: Nu, dar asta nu înseamnă că m-am născut ieri şi nu înţeleg ce se poate întâmpla.
 
 
- Vă aşteptaţi la un blocaj?

T.B.: De la Victor Ponta te poţi aştepta oricând la lucruri ilegale sau la situaţii în care nu are curajul asumării responsabilităţii funcţiei. Oriunde în această lume, inclusiv în România, un prim-ministru nu se poate limita doar la rolul de starletă de televiziune. Uneori trebuie să ia şi decizii importante. Dacă eram în locul domniei sale sau dacă CSAT ar fi avut atribuţiuni legale în materie, acceleram procesele şi spuneam de mult „da“ sau „nu“ acestei privatizări. Tergiversarea deciziei nu este decât în detrimentul companiei, al salariaţilor şi al credibilităţii statului român.
 
 
- Dacă Victor Ponta anulează licitaţia, veţi plăti şi dvs. pentru acest eşec, pe care într-un fel sau altul va trebui să-l asumaţi.

T.B.: Pe mine nu mă poate învinui nimeni pentru nerespectarea legii sau a Constituţiei. Sigur că propagandistic este posibil orice. Premierul a acoperit ţara cu minciuni, începând cu cele 10 miliarde euro care pretinde că vor fi investite anul acesta, până la povestea cu kazahii de la Rompetrol, pe care spune că a rezolvat-o, dar România a pierdut 400 milioane de dolari, sau chestiunea plagiatului soluţionat atât de penibil prin intermediul fostului ministru al Educaţiei.
 
 
- Vă asumaţi un blocaj?

T.B.: Legal vorbind, eu nu am cum să blochez o privatizare. Ce ar trebui să fac? Să încalc legea pentru a-i face pe plac premierului? Să-mi pun semnătura pe câştigătorul pe care-l vrea tandemul Fenechiu-Ponta? Or avea ei 70% în Parlament, dar nici cu 120% – ca la referendum – n-ar putea obţine de la mine o semnătură ilegală.
 
 
- Victor Ponta spunea recent că aţi încălcat pactul de coabitare.

T.B.: Dacă Victor Ponta şi USL cred că preşedintele asistă tăcut şi semnează tot ce primeşte de la Guvern sau de la majoritatea parlamentară, de dragul coabitării, se înşală. Eu le-a trimis înapoi legea prin care pur şi simplu Guvernul văduveşte statul român de 400 milioane de dolari din privatizarea Rompetrol şi le-am trimis înapoi ordonanţe de urgenţă pe care ar fi trebuit să le atace Avocatul Poporului. A devenit clar că Avocatul Poporului este doar un observator: din 92 de ordonanţe de urgenţă emise de Guvernul Ponta, dintre care foarte multe abuzive, nu a atacat nici una la Curtea Constituţională, deşi este singurul care poate face acest demers. Nu poate miza nimeni că acordul de coabitare m-ar face să nu respect art. 80 din Constituţie, care spune că preşedintele veghează la buna funcţionare a instituţiilor statului. Instituţii printre care se numără şi Guvernul.
 
 
- Deci, din punctul dvs. de vedere, nu aţi încălcat pactul de coabitare; dar premierul?

T.B.: Nu suntem încă la momentul analizei.
 
 
- În perioada 2006-2008, când era premier Călin Popescu Tăriceanu, aţi vorbit de mai multe ori despre corupţia care ajungea pe masa Guvernului. Erau în acel Guvern mai mulţi oameni bănuiţi de corupţie decât sunt acum? Erau atunci mai multe grupuri de interese care sabotau aşa-numitul interes naţional decât sunt acum?

T.B.: N-aş vrea să le compar, lucrurile nu sunt în regulă nici acum, nu au fost perfect în regulă nici în perioada lui Emil Boc şi cu atât mai puţin în timpul lui Tăriceanu.
 
 
- Faptul că aţi tăcut până acum a fost o modalitate de a-i da un avans lui Victor Ponta?

T.B.: Da, am vrut să-i arăt că poate avea în mine un partener, dacă respectă legea, interesul naţional şi corectitudinea guvernării. Am trecut de etapa în care să mai pot tolera felul în care guvernează: ineficient, cu foarte multe minciuni, dezinformare şi fără să ia în seamă unul dintre interesele naţionale: absorbţia fondurilor europene. Să ştiţi că ceea ce au absorbit anul acesta după deblocare sunt facturi din timpul guvernării Boc. Apoi, să fim serioşi, blocarea generalizată a fondurilor a avut loc o dată cu lovitura de stat de anul trecut.

 

- Ce v-a determinat să începeţi din nou să-l criticaţi public pe Victor Ponta?


T.B.: Superficialitatea lui legată de CFR Marfă. Nu ştiu ce cadou a vrut să-i facă lui Relu Fenechiu, dar eu în locul lui aş fi fost mult mai prudent, până când vedeam că investitorul declarat câştigător are şi banii de cumpărare, şi cei de investiţii. Aici însă poate fi un aranjament murdar, de care Victor Ponta nu pare a fi străin şi în care şi-ar dori cu orice preţ să atragă şi CSAT. Mai mult sau mai puţin tehnica lui Adrian Năstase, care a reuşit să-şi ascundă marile ticăloşii în spatele unor legi de tipul celei privind privatizarea Petrom cu tot cu resursele subsolului şi cele submarine sau cea legată de Bechtel.
 
 
- Nu se ştie încă exact dacă Gruia Stoica are sau nu banii, dar în orice caz compania lui, Grampet, şi-a adjudecat preluarea operatorului feroviar de marfă din Croaţia pentru 60 milioane de euro.

T.B.: Da, dar cu garanţie de la Eximbank-ul românesc pentru 45 milioane de euro.
 
 
- Faptul că a primit această garanţie demonstrează că e un om solvabil şi cu proiecte viabile.

T.B.: Aş vrea să primească garanţii şi pentru cele 202 milioane de euro pentru CFR Marfă. Eu în locul premierului aş fi mult mai prudent.
 
 
- Reluarea licitaţiei pentru CFR Marfă ar ridica probleme României în acordul cu FMI?

T.B.: Să ştiţi că aceste probleme legate de banii pentru CFR Marfă le-am ridicat şi la întâlnirea pe care am avut-o cu FMI, deci Victor Ponta are terenul pregătit pentru a relua discuţia cu Fondul. Eu am spus mereu că privatizarea marilor companii, mai ales a celor cu obligaţii strategice, nu se face pe genunchi. Îmi dau seama că singura soluţie pentru CFR Marfă este privatizarea, dar marea mea întrebare este dacă actualul câştigător poate face privatizare şi modernizare.
 
 
Acest lucru trebuie să şi-l asume, conform legii şi Constituţiei, dl Victor Ponta. Ce mă surprinde însă este că, în mod egal, şi Fenechiu şi Ponta susţin o ilegalitate: avizul CSAT pentru declararea câştigătorului unei licitaţii. Oare de ce tandemul Fenechiu-Ponta are nevoie de o acoperire, fie ea şi ilegală? Şi mai am o nedumerire legată de tandemul Fenechiu-Ponta: de ce acceptă să acopere prin hotărâre de guvern responsabilitatea comisiei de licitaţie a privatizării CFR Marfă?
 
 
- De ce-ar mai fi necesar un nou acord cu FMI?

T.B.: În primul rând, nu este vorba de un acord numai cu FMI, ci de un acord cu FMI, UE şi BM, fiecare cu responsabilităţile şi expertiza sa: FMI se ocupă cu politica monetară şi consolidarea fiscală; UE cu guvernanţa economică, agenda UE 2020 şi asistenţa tehnică pentru absorbţia fondurilor europene; BM cu reformele structurale; iar toate la un loc cu crearea de noi locuri de muncă, creşterea competitivităţii României şi îndeplinirea condiţiilor de intrare în zona euro.
 
 
Cât timp ai un acord cu această troică, se reduce contribuţia naţională la fondurile de coeziune alocate de UE de la 15 procente la numai 5 procente, ceea ce înseamnă contribuţii reduse cu peste 2 miliarde euro la construcţia de autostrăzi, căi ferate, lucrări de mediu etc. Aş spune că cei care susţin renunţarea la un astfel de acord nu ştiu exact multe detalii.
 
 
- Dar reducerea TVA la pâine la 9 procente?

T.B.: O măsură pe care, la fel ca Guvernul, o susţin fără rezerve, alături de crearea unei portiţe pentru reluarea cu profesionalism a procesului de privatizare a CFR Marfă, dacă actualul câştigător, GFR, nu va putea plăti cele 202 milioane euro şi nu va putea garanta un proces de modernizare a echipamentelor companiei. Sunt convins că ambele pot fi negociate cu succes pentru că FMI, UE şi BM nu ne sunt duşmani, ci parteneri.
 
 
- Trecând la subiectul Omar Hayssam, senatorul liberal Roşca Stănescu spunea că Victor Ponta se pregăteşte pentru o vizită „la cel mai înalt nivel la Kremlin“ şi că declaraţia dvs. privind „operaţiunea neautorizată“ pentru aducerea lui Hayssam i-ar putea submina planurile.

T.B.: Este o declaraţie asumată, repetată şi consolidată.
 
 
- Ştiţi despre planul lui Victor Ponta de a merge la Moscova?

T.B.: Nu.
 
 
- Când a început operaţiunea de aducere a lui Hayssam în România?

T.B.: Imediat după condamnarea lui la 20 de ani de închisoare în 2008. În acel moment el a devenit o prioritate pentru structurile de securitate, fiindcă este condamnat pentru terorism. Toţi condamnaţii care reuşesc să dispară înainte de condamnare devin o ţintă pentru structurile de securitate imediat ce sunt condamnaţi definitiv, pentru că îndeplinirea actului de justiţie este esenţială: sunt vreo 10-15 condamnaţi aduşi în ţară.
 
 
- Fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, spunea că premierul nu era la curent cu această operaţiune. E adevărat?

T.B.: Nu comentez.
 
 
- Câţi oameni sunt, în general, la curent cu astfel de operaţiuni secrete?

T.B.: Foarte puţini şi în nici un caz dintre cei predispuşi să povestească presei, indiferent ce funcţie ar avea.
 
 
- Dintre actorii politici, cine trebuie să fie la curent?

T.B.: Şeful CSAT, care e şi singurul ce poate pune structurile de informaţii cap la cap. Vreau numai să vă imaginaţi ce ar fi fost la gura unora, ce acuzaţii, dacă operaţiunea eşua cu zgomot. Atunci toţi ar fi ştiut că numai preşedintele poate ordona astfel de operaţiuni în afara teritoriului naţional. Aşa, însă, a fost doar un succes…
 
 
- Mai reprezintă Omar Hayssam o miză politică?

T.B.: Este în primul rând o miză pentru Justiţie. Este foarte important ca orice condamnat să-şi ispăşească pedeapsa. Apoi, pentru mine, de pildă, este o miză să aflu cum a plecat, începând cu operaţia lui şi lipsa mandatului de supraveghere după ce a fost eliberat din motive medicale.
 
 
- Încă nu ştiţi cum a plecat?

T.B.: Ştiu, dar până când nu există o constatare a organismelor abilitate, mă abţin să spun mai mult.
 
 
- Există o serie de discuţii despre temerile legate de venirea lui Hayssam înapoi. Există oameni cărora ar trebui să le fie frică de anumite depoziţii?

T.B.: După aducerea lui Hayssam în ţară s-a activat din nou teoria suspendării preşedintelui. Asta-i viaţa, eu nu puteam renunţa la un obiectiv de cinci ani – aducerea lui Hayssam –doar de dragul de a nu supăra pe cineva. Trebuie să vedem ce s-a întâmplat cu IPRS Băneasa, Foresta Nehoiu, afacerile imobiliare, cine l-a sprijinit politic să fie atât de prolific în procesele de privatizare. Sunt lucruri pe care va trebui să le ştim. Hayssam a avut legături foarte puternice în interiorul PSD, dar nici PNL nu-i lipsit de legături cu Hayssam, nu ştiu PDL cum stă la acest capitol, că dacă aş şti aş spune. După 2004 el a făcut un efort de integrare în Alianţa DA şi-mi aduc aminte pozele cu Dinu Patriciu, cu Dorin Marian, dar nu acestea sunt marile mele aşteptări în legătură cu Omar Hayssam, ci să răspundă în faţa justiţiei, să aflăm felul în care a fugit şi să plătească cele 2 milioane de dolari fiecărui ziarist care a fost răpit în Irak, aşa cum a hotărât Înalta Curte. Sunt convins că familia lui are aceşti bani. Avem la îndemână şi procedura confiscării extinse, cu ajutorul căreia putem vedea când şi către cine a făcut transferul de proprietăţi.
 
 
- Aţi pus în legătură, puţin mai devreme, aducerea lui Hayssam cu suspendarea dvs.; totuşi, liderii PSD şi PNL care erau în amiciţii cu el se află acum la periferia vieţii politice.

T.B.: Va fi treaba procurorilor şi a judecătorilor să afle cum a ajuns Hayssam în procesele-cheie de privatizare din România, dar poate că lucrurile acestea nu mai sunt foarte relevante, mai ales că pentru unele afaceri a fost deja condamnat, iar altele se află sub investigaţie.
 
 
- Dar cui i-e frică de Omar Hayssam?

T.B.: Unor politicieni; tot ce ştiu este din presă, dacă aş vrea să-i enumăr pe toţi, sigur aş omite mulţi dintre ei. Ce ştiu cu certitudine este că preşedintele şi premierul României de dinainte de 2004 au primit 86 de informări mari despre Omar Hayssam. Le-am cerut eu când au fost răpiţi ziariştii, fiindcă voiam să aflu ce ştiau statul şi cei aflaţi în fruntea instituţiilor despre el. Am primit toate informările făcute de servicii în legătură cu Hayssam.
 
 
- Erau informări serioase?

T.B.: Erau destul de utile: despre legături în lumea politică, despre corupţie etc. Deci activitatea lui nu le-a scăpat organelor statului.
 
 
- Deşi avea prieteni în SRI.

T.B.: Da, dar maşinăria asta nu se opreşte pe prietenii. N-ai ce să-i faci unui ofiţer care nici nu-l cunoaşte pe Hayssam, dar se ocupă cu neregulile economice. Acele informări ajung pe masa directorului, pe care-l frig dacă nu le dă mai departe. SRI e o maşinărie care nu se opreşte uşor. Aduceţi-vă aminte că şi Sorin Ovidiu Vîntu avea excelente relaţii cu fostul şef al SRI, Radu Timofte, dar despre Vîntu şi cei care l-au protejat în afacerea FNI serviciile de informaţii au scris o bibliotecă. Sunt convins că nici în această afacere justiţia nu şi-a spus încă ultimul cuvânt prin condamnarea lui Nicolae Popa şi a Anei Maria Vlas.
 
 
- Vă e frică de o nouă suspendare – văd că purtaţi tricou albastru?

T.B.: E culoarea mea preferată, am multe tricouri la fel, le purtam şi când eram pe mare şi nu trebuia să fiu în uniformă. Sigur că nu mi-aş dori o nouă suspendare, fiindcă ar arunca din nou ţara în aer, dar venirea lui Omar Hayssam se pare că e un catalizator pe această direcţie. Sunt prea mulţi cei îngrijoraţi.
 
 
- Înseamnă că este vorba despre ceva atât de grav?

T.B.: Altfel nu văd de unde această frenezie a suspendării.
 
 
- Nu demult, The Economist Intelligence Unit făcea un raport care amintea, printre riscurile destabilizării României, şi pe cel al unui nou conflict între preşedinte şi premier.

T.B.: Eu vă garantez că, dacă Guvernul va lucra în favoarea ţării, nu va fi nici o supărare, dar dacă va continua să neglijeze fondurile europene, dacă va continua să vină cu legi precum cea despre Rompetrol, prin care România renunţă la cele 400 milioane de dolari, dacă va continua să mintă, dacă va continua să emită ordonanţe de urgenţă în zona în care nu are dreptul să emită, cu siguranţă că voi avea reacţii, nu pot fi părtaş la o guvernare coruptă.
 
 
- Aţi avut încredere în Victor Ponta după ce aţi semnat pactul de coabitare?

T.B.: Acest pact este tocmai semnul neîncrederii. Altfel rămâneam la atribuţiile constituţionale. Nu este doar expresia neîncrederii mele în Victor Ponta. În fond, şi el are nişte schelete în dulap, fiindcă pe vremea în care prospera Omar Hayssam, el era şeful Corpului de Control al premierului Năstase. Avea în atribuţii inclusiv verificarea privatizărilor. Dincolo de aceste amănunte, acordul de coabitare prezentat la Bruxelles i-a făcut pe liderii europeni să răsufle uşuraţi şi să spere că se va respecta regula jocului.
 
 
- A fost o vreme când l-aţi încurajat public pe Victor Ponta şi chiar i-aţi încurajat politica economică.

T.B.: Da, a continuat modul de guvernare al lui Emil Boc.
 
 
- A fost o perioadă în care chiar aţi avut încredere în el?

T.B.: Mi-a dat senzaţia că poate fi onest.
 
 
- Şi când v-aţi răzgândit?

T.B.: Nu m-am răzgândit, dar am văzut soluţiile lui, de exemplu cea de a face cadou kazahilor 400 milioane de euro, sau transferul a 2.800 hectare de teren agricol de la Academie la CJ Brăila, sau tăcerea lui legată de fraudarea celor 100 de milioane euro la Portul Constanţa. Ştiu eu, poate acest din urmă caz este tâlcul formării tandemului Fenechiu-Ponta din ultimele săptămâni…
 
 
- Eugen Tomac, şeful interimar al noului partid Mişcarea Populară, vorbea despre o filială a formaţiunii în Republica Moldova. Vedeţi posibile, în viitor, alianţe ale dreptei în jurul acestui partid şi dincolo de Prut?

T.B.: Având în vedere numărul mare de cetăţeni români din Republica Moldova, văd posibilă o filială acolo, mai ales că Eugen Tomac este foarte credibil pe această abordare. Deocamdată, simbolistica mi se pare foarte importantă.
 
 
- O dată cu lansarea partidului Mişcarea Populară, dreapta românească arată şi mai fărâmiţată. Cum sau cine ar putea comasa partidele din această zonă?

T.B.: Nevoia. Vă asigur că după europarlamentarele de anul viitor veţi vedea cum se vor strânge ca ghioceii într-un buchet, fiindcă ghiocel cu ghiocel s-ar putea să nu meargă.
 
 
- Deci PDL şi Mişcarea Populară se vor întâlni din nou?

T.B.: Eu nu văd incompatibilităţi fundamentale între PDL şi Mişcarea Populară. Avem acum o fundaţie civică şi un partid, important este ce fel de politicieni intră aici.
 
 
- Par să intre tot cei de la PDL.

T.B.: Poate vor intra şi de la PDL, poate vor intra şi din altă parte… Eu nu am stimulat nici un PDL-ist să vină spre Mişcarea Populară.
 
 
- E posibil să apară o tendinţă de aspiraţie a filialelor PDL de către Mişcarea Populară?

T.B.: E posibilă, dar nu trebuie încurajată această mişcare. Pe de altă parte, afirmarea partidului Mişcarea Populară, ca formaţiune care continuă ideile lansate în timpul mandatului meu, s-ar putea să-l facă atractiv pentru unele filiale PDL, pentru unii parlamentari PDL şi în egală măsură să facă din Mişcarea Populară un adversar al PDL. Chiar votul din ultima Convenţie a PDL a fost semnalul respingerii de către aproape 50% din PDL a modului în care au fost tratate criza economică, dar şi independenţa justiţiei. Mi-aş dori ca PMP să fie un partid foarte modern şi să funcţioneze intern altfel decât actualul PDL, care tinde să se clasicizeze în peisajul politic în loc să-şi păstreze prospeţimea şi dinamismul care l-au consacrat.
 
 
- Ce şanse are Mişcarea Populară fără filialele teritoriale ale PDL?

T.B.: Să muncească să şi le constituie. E o chestiune de timp. Lucrurile se mişcă oricum foarte repede, fiindcă eu am gândit Fundaţia Mişcarea Populară în perspectiva alegerilor generale din 2016, nu pentru prezidenţialele de anul viitor. Nu aştept performanţe de la Partidul Mişcarea Populară acum, deşi e posibil să avem surprize la europarlamentare.
 
 
- E un partid în care veţi intra după ce veţi termina mandatul?

T.B.: Greu de spus, dar cu certitudine voi lucra la Fundaţie.
 
 
- Sunt oameni în PDL de care aţi fost apropiat şi după care vă pare rău că v-au abandonat?

T.B.: De toţi am fost apropiat. Mie acest partid mi-a dat tot ce am aşteptat de la el până la ultimul congres; la rându-mi, i-am dat tot ce am putut, tot până atunci.
 
 
- Şi de Vasile Blaga aţi fost apropiat. Ce s-a întâmplat?

T.B.: Da, în mod deosebit. Ca secretar general era în regulă, dar mesajul lui din partid m-a deranjat, cum m-a deranjat şi încercarea lui de a parveni în fruntea partidului în 2011 pe fondul efectelor măsurilor de austeritate aplicate de Emil Boc, sau sabotajul continuu al guvernării, până la pierderea acesteia în 2012, după ce el şi echipa lui n-au reuşit schimbarea lui Boc în 2011. Până la urmă, Boc a câştigat Primăria Cluj, iar ei abia au intrat în Parlament.
 
 
- Venirea fostului ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, în PDL ar putea schimba imaginea acestui partid?

T.B.: Nu. Îl ştiu destul de bine pe Cătălin Predoiu.
 
 
- De ce credeţi că nu va putea mişca lucrurile?

T.B.: Cătălin Predoiu a încercat să-şi facă propriul partid, Forţa Nouă, n-a reuşit să strângă semnăturile, a avut şi nişte discuţii cu mine, despre Mişcarea Populară – spun aceste lucruri pentru că el le-a făcut publice. Cred că el vizează alegerile prezidenţiale din 2014.
 
 
- Predoiu este totuşi din altă generaţie, are în spate un mandat destul de bun de ministru şi ar putea să dea semnalul unei schimbări la vârful PDL.

T.B.: Trebuie să ne amintim totuşi că, din punct de vedere al capacităţilor sale electorale, Cătălin Predoiu a pierdut în 2008 alegerile parlamentare în faţa unui om care a ajuns la puşcărie, Marian Ghiveci. Una este să ai o anumită prezenţă şi inteligenţă şi alta e să ai capacitatea de a aduce voturi: nu sunt sinonime. Şi mai este un lucru: capacitate de asumare a acţiunilor, iar aici este interesant de urmărit câte din actele normative emise de Guvernul Boc au şi semnătura dlui Predoiu. Veţi constata că cele mai multe sunt semnate de secretarii de stat.
 
 
- Cine ar putea aduce voturi la Mişcarea Populară?

T.B.: Greu de spus. E abia începutul. Sunt convins că în tot spectrul românesc se pune problema formării unor echipe. Nu văd un nou Iliescu în tabăra socialiştilor şi nici – scuzaţi-mi lipsa de modestie – un nou Băsescu pe dreapta.
 
 
- Nu vi se pare că Victor Ponta are stofă de lider?

T.B.: Nu. Nu va fi un lider de mare forţă.
 
 
- Sunteţi decis să cereţi cetăţenie moldovenească?

T.B.: Da, categoric. E o chestiune sentimentală. Eu mi-aş dori ca românii să trăiască într-o singură ţară, să aibă o singură cetăţenie. Dacă mi-o vor da, după ce îmi termin mandatul, m-aş bucura să fiu şi cetăţean al R. Moldova: ar exprima ce simt. Dacă acum nu putem avea cetăţenie română pe ambele maluri ale Prutului, măcar să le am pe amândouă.
 
 
- Aţi putea începe acolo o nouă viaţă politică?

T.B.: Exclus.
 
 
- V-ar interesa, aşa cum se speculează, funcţia de coordonator al Parteneriatului Estic?

T.B.: Am aflat din presă tot soiul de năzdrăvănii: unii m-au trimis la NATO, alţii la Parteneriatul Estic, mă aştept să mă trimiteţi şi la Strategia Dunării sau la Sinergia Mării Negre.
 
 
- Pe cine vedeţi la Cotroceni după plecarea dvs.?

T.B.: Am să vă dau un răspuns care nu vreau să arate răutăcios: am fost recent pe Muntele Găina – de la cel puţin cinci oameni maturi, trecuţi prin viaţă, am primit această întrebare. Dar ei nu se aşteptau să le dau nume, ei nu vedeau cine ar putea fi. Ei nu-i vedeau nici pe Crin Antonescu, nici pe Victor Ponta ca fiind soluţii.
 
 
- Vă pare rău că nu aveţi un discipol?

T.B.: Am încercat cu mulţi, de la Sulfina Barbu, Roberta Anastase, Anca Boagiu, Monica Macovei până la Elena Udrea, dar şi o foarte lungă listă de bărbaţi tineri, bine pregătiţi, pe care i-am susţinut, fie că este vorba de Emil Boc, Daniel Funeriu, Eugen Tomac sau de grupul intelectualilor – Cristi Preda, Paleologu, Sever Voinescu – şi mulţi alţii. Nu ştiu dacă vreunul dintre ei va adopta felul meu de a face politică, dar nu acest lucru este important. Important este să creadă în ce fac.
 
 
- Simţiţi că vreunul dintre ei are stofă de lider?

T.B.: Cinstit vorbind, inteligenţi sunt toţi, pregătiţi în profesiile lor sunt toţi, buni politicieni sunt toţi, dar dacă printre ei este cineva foarte puternic, aceea e Elena Udrea, oricât nu v-ar plăcea. Privesc cu mare atenţie şi la Adrian Papahagi, care şi el pare a fi un om puternic, rezistent la presiunea politică şi mediatică.
 
 
- Ce şanse ar putea avea ea la prezidenţiale?

T.B.: Cred că nici nu se gândeşte la aşa ceva. E prea tânără. Ea trebuie să se mai rodeze în Executiv, în Parlament sau ca opozant convingător. Mai degrabă, în acest moment, Monica Macovei, dacă discutăm despre femei-candidat.
 
 
- Monica Macovei ar putea avea succes la prezidenţiale?

T.B.: Cred că e profilată pentru funcţia de preşedinte şi prin vârstă şi prin abordările extrem de pragmatice când vine vorba despre stat, despre funcţionarea justiţiei. Dar asta dacă rămânem strict în zona femeilor, pentru că altfel ar exista şi destui bărbaţi care s-ar califica pentru cursa prezidenţială şi mă refer în primul rând la Emil Boc sau la MRU. Poate că în timp se mai ridică şi alţii. Altfel, însă, rămânun politician cu multă încredere în capacitatea profesională şi în rezistenţa la presiuni de orice natură a femeilor. Priviţi doar la ICCJ sau la Parchetele mari. După ce am numit în fruntea acestor instituţii femei, a început să funcţioneze mai bine şi justiţia. Sigur, Daniel Morar şi Codruţ Olaru nu sunt femei, dar Codruţa Kovesi, Lidia Stanciu, Gabriela Popa, Alina Bica sunt femei şi au făcut o treabă foarte bună.

 

======================================================
====================================
=========================

sâmbătă, 20 iulie 2013

Congresul XII - PARVULESCU CONTRA CEAUSESCU - YouTube. Istoria se scrie cinstit cu dovezi si curaj!


Discursul lui Pârvulescu la Congresul al XII-lea.
Relatarea unui fost ofițer de Securitate.

"Conform instructajului, ne-am ocupat locul în dispozitivul de protecție și pază de la Sala Palatului Republicii Socialiste România pe la orele 08.00. Deja parte din delegații la congres veniseră. Locul meu în dispozitivul de securitate era pe rândul întâi, chiar pe primul scaun, socotind de la culoarul de trecere din mijloc. Au început luările de cuvânt ale delegaților din întreaga țară. Președintele de ședință (nu-mi mai amintesc numele acestuia), invita la microfon cu formula: „Dau cuvântul tovarășului…’’ Invariabil, cu toții propuneau în funcție pe Nicolae Ceaușescu.

După tipicul cunoscut, la sfârșitul discursului, sala aplauda, ovaționa, iar eu, bineînțeles, pentru a mă integra adunării, făceam același lucru. La un moment dat, spre sfârșitul luărilor de cuvânt, cineva s-a ridicat spunând: „Tovarăși, vreau să iau și eu cuvântul !’’ prin natura îndatoririlor de serviciu cunoșteam pe toți demnitarii și mi-am dat imediat seama că era Constantin Pârvulescu, care îmi amintesc că era așezat pe rândul al doilea din prezidiu, undeva în lateral-stânga față de Ceaușescu.


După un moment de suspans, conducătorul ședinței a spus vizibil încurcat „Nu se poate, nu v-ați înscris la cuvânt…’’ În sală era deja rumoare, șușoteli, vociferări... Cei din prezidiu se întorseseră spre Pârvulescu, unii se priveau contrariați. Pârvulescu era deja în picioare, cu intenția vădită de a-și părăsi locul pentru a merge la tribună și a spus liber, fără microfon, dar hotărât, tare: „Tovarăși, dar de ce să nu mai propunem și altă persoană ca Secretar General ?’’

A făcut câțiva pași, dar a fost blocat, pur și simplu se buluciseră acolo, astfel încât nu a putut coborî la microfonul de la tribună. Unii dintre delegați s-au ridicat de pe scaune, gesticulau. Nu pot reda ce se striga în sală, dar, în general, agitația era în primele rânduri, la delegații din București, care dezaprobau... Nu puțini însă înlemniseră, ca și mine, dealtfel.

Au urmat câteva zeci de secunde de suspans. Conducătorul ședinței a rostit la microfon: „Dau cuvântul tovarășului..’’, după care, realizând că nu mai știe cine urmează, a spus cu voce ezitantă: „Tovarăși, luăm o pauză!’’ Trebuia să iau o decizie. Instinctiv am privit spre șeful meu, colonelul Gheorghe Piroiu, care era situat în lateral-dreapta prezidiului, în picioare, „mascat’’ până atunci de perdeaua de la ieșire. Cu un semn edificator din cap și din priviri parcă mi-a indicat: „Să mergem la cei de acolo!’’

Cei care ocupaseră până atunci locurile din prezidiu se ridicaseră și se îndreptau spre ieșire și după ce am urcat treptele, am luat-o pe intervalul dintre cele două „sectoare’’ de scaune și am ajuns în sala din spate. La cei peste 80 de ani, „moșul’’ avea cam 1,65 m înălțime. Era gârbovit, debusolat, căuta ieșirea, dar era evident că nu știa unde este. Am trecut oarecum în fața lui. Poate și datorită staturii mele înalte, tinereții, cred că și-a dat seama că nu sunt delegat la congres, ori chiar mă știa de ofițer de securitate. N-am aflat niciodată.

În hol unii deja se grupaseră în jurul Ceaușeștilor: Emil Bobu, Manea Mănescu….. Elena Ceaușescu era cea mai pornită, agitată. Aproape că m-am atins cu hainele de grupul lor, făcându-mi loc. Atât am apucat să aud: „Uite, Nicule, ai zis să-l ținem lângă noi și uite ce face!’’ Pârvulescu șovăia. Nu a încercat să se apropie de cineva. Era descumpănit, probabil pentru că nimeni nu încerca să i se adreseze.

Mi-am dat seama că dorea să iasă. Am coborât scările. Cunoșteam bine topografia Sălii Palatului și am realizat că cea mai apropiată ieșire este spre str. Ion Câmpineanu. Trăgeam cu coada ochiului în spate. Pârvulescu mergea destul de încet, abătut. Căutând să-mi deschid drum, pe câțiva chiar i-am împins. Am observat că unii il recunoșteau și se holbau fără reținere, alții habar nu aveau că tocmai el provocase discuțiile de pe holuri unde deja se formaseră „bisericuțe’’.

În cele din urmă, pe un drum care parcă nu se mai sfârșea, am ajuns pe treptele de la intrare. Aveam bineînțeles arma asupra mea și col. Piroiu mi-a ordonat să merg să aduc mașina noastră de serviciu, o Dacie pe care o parcasem spre biserica Crețulescu. Șeful meu a urcat la volan, iar Constantin Pârvulescu în dreapta.

Au demarat spre locuința „răsculatului’’, situată în apropiere, pe Calea Victoriei, la nr.155. După pauză mi-am reluat locul în sală, de această dată mai în spate, întrucât un comandant a socotit că m-am expus destul și „tovarășa’’ m-a observat ieșind cu el. Categoric, nu mai puteam să stau în primul rând.

Incidentul de la Congresul al XII-lea nu mi-a afectat cariera. Decembrie 1989 m-a găsit în Turcia, însoțindu-l ca aghiotant pe primvice-prim-ministrul Gheorghe Oprea. Vizele de pe pașaportul diplomatic, deși ar fi trebuit să constituie un alibi mai presus de orice îndoială, abia dacă m-au ajutat să mă disculp de acuzele care mi se aduceau. Fusesem doar securist! Despre col. Piroiu am aflat că s-a stins din viață în urmă cu câțiva ani. Nu l-am întrebat dacă și ce a discutat pe drum cu Constantin Pârvulescu. Ar fi fost extrem de interesant, pentru istorie.

 Și astfel, șeful meu a dus cu el în mormânt o posibilă destăinuire "la cald" a celui pe care-l însoțea, atât de utilă pentru istoria noastră, fie și pentru că curajosul moș se afla sub imperiul abia trecutului incident. Acum, după atâția ani, consider că atitudinea lui Constantin Pârvulescu a fost una de mare curaj și de demnitate.

Ce păcat că nimeni nu i-a sărit în ajutor! Nu pot să nu mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă ajungea la microfon, dacă acestuia i se mai raliau și alții din prezidiu, din sală ? Din nefericire poziția sa a rămas singulară. Ba mai mult, pentru ceea ce a făcut, pentru temerarul său demers, socotesc că unii comuniști l-ar fi linșat atunci. Unii erau pământii de-a binelea la față. Și așa a ieșit de pe scena istoriei o persoană care, probabil, prea târziu a încercat să ia atitudine împotriva totalitarismului."
http://ro.wikisource.org/wiki/Discursul_lui_P%C3%A2rvulescu_la_Congresul_al_XII-lea





==========================================================
========================================
===================

marți, 16 iulie 2013

Continuam seria Informatiilor SENZATIONALE despre NICOLAE CEAUSESCU



Ultimele isprăvi ale lui Nicolae Ceaușescu…

- În 22 decembrie 1989, Statele Unite au trimis la București un avion militar „cu misiunea de a recupera familia Ceaușescu”, acordându-le acestora protecția și azil politic în SUA.

- În primăvara anului 1990, la București trebuia să se desfășoare o solemnitate deosebită: liderii evreimii mondiale urmau să prezinte în mod oficial poporului român mulțumiri și recunoștință pentru soarta evreilor din România anilor 1940-44.  

Ultimele „isprăvi” ale lui Nicolae Ceaușescu, așa cum sunt prezentate în ediția revăzută a cărții Marele Manipulator și asasinarea lui Nicolae Iorga, Ioan Petru Culianu și Nicolae Ceaușescu, aflată sub tipar. Ofer prietenilor mei de pe acest site ultimele pagini ale cărții, pagini complet inedite.
Ion Coja 

[...]

*** Trecem la Nicolae Ceaușescu. Ce noutăți aveți?

Mai multe. Nu mai țin minte ce am vorbit în carte despre Nicușor Ceaușescu… Atât el, cât și Zoe Ceaușescu au murit în condiții dubioase. În familie, în ce a mai rămas din familia Ceaușescu, se vorbește de mâna criminală a aceluiași spital, a aceluiași medic… Un ins deplorabil din toate punctele de vedere. Nu m-ar mira să aibă dreptate cei care îl fac vinovat pe domnul doctor ca asasin, criminal propriu-zis! Vinovat de cancerul care a pus capăt zilelor celor doi copii ai președintelui Ceaușescu.

*** Bănuiesc la cine vă gândiți!… Face parte din aripa Mossad a securității!…

Nu știu dacă e chiar așa. Nu te juca cu vorbele!… În orice caz, în sarcina lui Nicolae Ceaușescu nu s-a putut reține nicio crimă, niciun asasinat! N-a apărut nimeni după 1990 să susțină că frate-su sau taică-su a fost ucis din ordinul lui Nicolae Ceaușescu! Sau măcar că vreun ins incomod pentru Ceaușescu a dispărut în condiții dubioase!… În schimb, pentru cei ce s-au instalat la guvernare în decembrie 1989, mereu apar dovezi sau suspiciuni întemeiate privind asasinate comise mult după cele din timpul așa zisei revoluții din decembrie. Evident, asasinate care i-au vizat pe cei care știau prea multe și dădeau și semne că ar putea spune și altora ce știu.

Cum a fost cazul bietului Erbașu, Erbașu și mai cum?!, Mihai, parcă, care a fost ajutat să se sinucidă aruncându-se de la etaj în piscina fără apă… Asta după ce cu numai două seri mai înainte îi promisese lui Dan Diaconescu în direct, l-am auzit și eu, că va veni cu documente compromițătoare împotriva lui Băsescu, pe atunci ministru doar!… Documente doveditoare precum că Băsescu trebuia încarcerat cu maximă urgență și îndreptățire! Documente pe care a promis să le aducă la o emisiune viitoare, proximă! …

Sau bietul Șerban Săndulescu, fostul senator de Vâlcea, care s-a ambiționat să facă lumină în tenebroasa comisie parlamentară pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989. În ziua când a murit – stop cardiac la stomatolog!, eu l-am întâlnit la prânz în fața librăriei Eminescu. Exulta. Vioi și fericit! Mi-a spus, cu mutra lui hâtră, mereu zâmbitoare, că l-a prins pe Iliescu, că-l termină, că a găsit niște acte care-l vor scoate pe Iliescu din viața publică!…



*** Îi acuzați pe Băsescu și Iliescu de crimă, de asasinat?

Erbașu și Săndulescu au fost asasinați. Nu mai dau și cu alte detalii. E neîndoielnic! Dar nu pot spune că ordinul a venit personal de la Băsescu sau Iliescu. Spre deosebire de Ceaușescu, care, fără să controleze chiar totul, nu admitea să se facă în numele său și fără ca el să știe vreun abuz, cu atât mai puțin un asasinat, ceilalți doi așa ziși președinți au avut o arie de responsabilitate și de manevră mult mai restrânsă. Sunt președinți de fațadă! Deconspirarea lor, compromiterea și scoaterea lor de pe scena politică pune în pericol nu atât persoana lor, lipsită de vreo importanță, niște neica nimeni în fond!, ci pune în primejdie toată munca celor care de ani de zile, din umbră și anonimi, au uneltit ca să-i aducă în fruntea mesei, a Țării.

Astfel că reacția acelora, repet: reacția acelora este greu de oprit, de parat! Și reacția acestora este deseori letală. Nu este exclus ca Iliescu sau Băsescu să nici nu fi aflat de aceste soluții, aplicate celor doi sau altora… Mă rog, or fi aflat din presă! Și de priceput nu le-a fost greu să priceapă… Dar nu mi-e greu să accept că nu de la ei a venit ordinul!… Sentința capitală!

Alte asasinate s-au produs având victime persoane pe care eu nu le-am cunoscut personal, așa că nu mai dau nume. Toate aceste persoane știau prea multe! Și nu inspirau încredere celor care au recurs la asasinat ca să le închidă gura… Se cuvine să dau un sfat celor ce ajung în situația de a deține informații periculoase, otrăvitoare: singura lor șansă de a se apăra este să dea în vileag tot ce știu! Cât mai repede! De îndată ce ajunge în public informația respectivă, scapi de orice amenințare!

În primul rând, nimeni nu mai are niciun interes să te facă să dispari, adică să taci: dacă ai dat din tine tot ce știi, dacă tu nu mai deții niciun secret, nicio taină, e mai simplu să te lase în pace… În al doilea rând, în astfel de cazuri dacă nu este vorba de o chestiune personală, privată, nu suscită ură sau pasiuni copleșitoare, răzbunare etc… În schimb, din păcate, nu este așa de simplu „să dai totul în vileag”. De cele mai multe ori mass media, fiind toată în mâinile „lor”, nu te bagă în seamă cu astfel de dezvăluiri, care pun în primejdie establishmentul politic.

Dar poți apela la Internet sau pur și simplu stai la colț de stradă și împarți fluturași!… Dai telefoane la mai mulți ziariști, lași mesaje scrise la mai multe redacții… Repet: să nu faci greșeala de a fi singurul deținător al unor secrete primejdioase. …Ba să se mai și afle de cei interesați că știi astfel de lucruri, cum au făcut cei doi, Erbașu și Săndulescu, săracii… Și-au pus singuri ștreangul de gât!



*** Să revenim la Ceaușescu.

Mda… Unul dintre cei care dețineau secrete importante privindu-l pe Ceaușescu a fost pilotul helicopterului care l-a luat pe Ceaușescu de pe terasa CC-ului. A făcut greșeala că nu a spus imediat tot ce știe, tot ce s-a întâmplat cu adevărat în minutele care s-au scurs între decolarea de pe terasa CC-ului și drumul de țară din județul Dâmbovița unde cuplul prezidențial a fost abandonat într-un mod atât de neverosimil! Vasile Maluțan a spus presei numai ce i s-a dat voie să spună!… În particular, prietenilor, probabil, a spus mai mult, poate chiar totul a spus!

Greșeală fatală! Letală! Urmată de un accident de muncă care nu era normal să se producă la un pilot cu experiența sa… Așa se face că abia după moartea, după asasinarea lui Maluțan, s-a aflat un amănunt extraordinar: helicopterul cu cei doi Ceaușescu, după ce a decolat de pe terasa CC-ului, nu s-a îndreptat spre Snagov, cum știam noi cu toții, ca fraierii, ci s-a îndreptat spre aeroportul Otopeni, unde, un avion militar american, a-me-ri-can!, trimis de guvernul a-me-ri-can, îl aștepta pe Ceaușescu, să fie scos din țară și dus în Occident…

*** Ce spuneți?…! Nu vă cred! E pentru prima oară când literalmente și sută la sută nu vă cred! Bateți câmpii, domnule profesor Ion Coja! …Vă rog să mă scuzați!

Dragul meu, nu mă mir că nu mă crezi. Nu insist. Dar te trimit la sursă. Iată ce am primit din Canada, din Ontario, de la dna Monica Tudor George, o româncă inimoasă, care a fost și soția marelui poet care a fost Tudor George!

*** Ahoe! Ahoe din vechea Troie!…

L-ai cunoscut? Mă bucur! Unul din corifeii nu ai Școlii Ardelene, ci ai Boemei Bucureștene… Ar trebui făcut ceva pentru ca amintirea acestor mari poeți, Ahoe, Pîcă, Stelaru, dar mai ales Ahoe, Tudor George, să nu pălească din pricina neglijenței noastre… Dar mă întorc la dna Ahoe. Doamna Monica îmi trimite periodic extrase din presa românească de peste Gârlă… În ultimul plic am găsit o foaie, pagina 1 și 2, din revista „Observatorul”, tipărită la Toronto, vol.XXI, din 15 Decembrie 2011. Pe pagina 2 se află articolul Revoluționari fără adversari semnat de dl Ion Anton Datcu. Articol dedicat evenimentelor din Decembrie 1989. Iată citatul care ne interesează:


„O altă destăinuire de proporții a fost făcută la 24 octombrie 2011, în cotidianul „Evenimentul Zilei”. Jurnalistul Mihai Șoica i-a luat un interviu lui Filip Teodorescu, fostul șef al contraspionajului din cadrul Securității ceaușiste. Colonelul Teodorescu a afirmat că știe foarte multe despre manifestările de la sfârșitul lui decembrie 1989, dar preferă să se ducă cu ele în mormînt. A atins, totuși, câteva aspecte, care nu sunt știute de muritorii de rând. Spre exemplu, în ziua de 22 decembrie 1989, un avion militar american se afla gata de plecare pe o pistă laterală a Aeroportului Otopeni. Echipajul avea ca sarcină expresă să recupereze familia Ceaușescu, pe fosta soție a lui Valentin Ceaușescu și pe Daniela, fiica generalului  Ion Pacepa. Planul a eșuat, deoarece, în momentul în care elicopterul pilotat de colonelul Vasile Maluțan, în care se aflau Elena și Nicolae Ceaușescu, s-a apropiat de avionul american, generalul Rus, șeful artileriei antiaeriene, fiind și el în conspirația anticeaușistă, i-a zis pilotului să nu aterizeze, fiindcă aparatul va fi distrus.”

Eh, ce părere ai?… E de necrezut, dar este adevărat. Poftim, comentează! Mai comentează și mata!

*** Nu cuvinte, dar nici măcar grai nu mai am!…

Nici eu nu mi-am revenit cu una, cu două!… Încearcă! Hai! Curaj!…

*** Imaginați-vă că pe 22 Decembrie 1989 apărea la TV Ion Iliescu să ne spună că Nicolae Ceaușescu a întinat idealurile comuniste și a cerut azil politic în Statele Unite!… Nu în China sau în Coreea ori Libia! Ci în America! Iar din America, vorbind la Vocea Americii, Ceaușescu ar fi dezvăluit pe larg, cu toate detaliile numai de el știute, esența KGBistă a loviturii de stat dată de Iliescu și gașca lui! Cu ce urale de bucurie ar fi ieșit lumea să-și manifeste recunoștința în fața Ambasadei SUA!…  Îi lăsa în ofsaid pe Iliescu și gașca!…Ar fi rîs și curcile de ei! Toată istoria post-decembristă ar fi fost alta! Mai trăiește nemernicul ăla de Rus?!…

Perfect te-ai gândit! Cu Ceaușescu în Statele Unite, ca un fel de arbitru de la distanță al jocurilor din București, Iliescu și ai săi ar fi avut o singură soluție: să guverneze Țara cât mai corect posibil! Să îndrepte strict ce era de îndreptat! Să corecteze erorile regimului ceaușist – căci erau destule!, adică să se limiteze la a face ameliorări, nu distrugeri! Nu prădăciuni! Nu lovituri ireparabile date economiei!

Rentabilizau economia, o făceau să producă mai mult, mai bine, în niciun caz nu ar fi distrus-o sub pretextul privatizării și al retehnologizării! De la primele semne de trădare, de comportament aberant, anti-românesc, electoratul ar fi reacționat cerând revenirea lui Ceaușescu la București… Ai punctat foarte bine! Intervenția acelui general Rus, conformă cu planul lor de nemernici, de trădători de țară și de neam, poate fi considerată ca punctul de plecare al tuturor nenorocirilor noastre post-decembriste…

Ele au fost posibile și pentru că Ceaușescu a ieșit din joc! Dacă Ceaușescu rămânea în viață, fără a mai păstra vreo funcție de decizie, dacă ar fi devenit un simplu cetățean, postură în care ne-am dorit cu toții să-l vedem, lucrurile ar fi evoluat altfel! Normal! În niciun caz catastrofal!

*** Ar fi închis și gura celor care mai spun și azi că Nicolae Ceaușescu a fost omul rușilor!

Cu siguranță că nici pe Nicușor Ceaușescu și pe Zoe nu ar mai fi avut nici curajul și nici posibilitatea să-i mai ucidă!… Ce mai?! O mulțime de consecințe, care mai de care mai benefică pentru noi, pentru români!…

*** „N-a fost să fie!”… Din nou! A câta oară?!

Această informație trebuie pusă în legătură și cu dezvăluirile făcute de americanul Larry Watts în cartea sa Ferește-mă, Doamne, de prieteni!, care este citită cu sufletul la gură de orice bun român!… Una dintre concluziile clare ale cărții: Ceaușescu nu a fost omul rușilor! Dimpotrivă! A fost mereu sabotat de ruși și de „prietenii” din CAER! Iar el însuși le-a plătit cu aceași monedă!… Știu că dl Watts are în pregătire continuarea, adică va acoperi și ultimii ani din „domnia” lui Ceaușescu.

Nu sunt excluse alte dezvăluiri „bombă”, dar sensul acestora pare că nu mai poate fi altul decât favorabil lui Ceaușescu! Și, implicit, defavorabil nouă, celor care l-am înjurat înainte de 1990 și nu am înțeles semnificația adâncă a politicii sale!… Nu mai zic de nerozii care au continuat și după 1990, unii chiar și azi, să-l înjure pe Ceaușescu cu același nesaț ca înainte de 1990. Absolut imbecili!… Imbecili sau năimiți să spună inepții prin care să legitimeze cât de cât crima din 25 decembrie 1989… Adică oameni din solda lui Brucan și Petre Roman et comp.

*** Vă gândiți la alde Claudiu Târziu sau Dobrescu, care mereu v-au atacat că…

Te rog șterge această întrebare! Alta! Întreabă-te, de pildă, de ce, după apariția interviului, a informației teribile pe care o aduce colonelul Filip Teodorescu, nu s-a pornit potop de comentarii în presa și televiziunea românească! Nimeni nu l-a invitat pe bravul colonel să detalieze și să comenteze această informație. Așadar, aflăm că Statele Unite i-au oferit azil politic lui Nicolae Ceaușescu în decembrie 1989, iar această informație este primită de comentatorii din mass media cu o tăcere absolută!… Felicitări ziarului „Evenimentul Zilei” și ziaristului Mihai Șoica. În rest, rușine la tot restul presei românești. Niște resturi, într-adevăr!

*** Cred că ar merita făcut un scurt elogiu și la adresa guvernului american!

Evident! Știam că James Backer, secretar de stat la Washington, a trimis un avertisment la Moscova și București, pe 23 decembrie, să se abțină tovarășii de la crimă, oricât ar fi ei de dedați la vărsare de sânge ca kominterniști sau fii de kominterniști ce erau… Sigur că trebuie pe larg comentat gestul american, îmi pare rău că nu am știut de atunci că așa au stat lucrurile, aș fi pus surdină unor pusee anti-americane care m-au mai încercat în ultimii ani!… God save America!…   Dar nu și pe regina Angliei! Cred că pricepi de ce!


*** Regina Angliei? Nu văd legătura!

În zilele acelea, nici nu încetaseră focurile de armă în București, și madam regina a trimis pe ambasador sau pe alt diplomat, un însărcinat în acest sens de Majestatea Sa Britanică, să ia înapoi, să sustragă, să fure, adică!, nu știu ce tinichea de aur, o jucărie de-aia de se atârnă de gât la oaspeții cei mai de seamă! Sau se prinde în piept, ca o insignă de pionier. Ceaușescu o primise ca reprezentant al unei țări de care Anglia avea mare nevoie atunci, pe la sfârșitul anilor ’70. Și ca să-i câștige bunăvoința lui nea Nicu al nostru, inclusiv bunăvoința Leanei, regina și lacheii ei l-au purtat pe Ceaușescu cu caleașca de aur prin toată Londra, l-au scărpinat, l-au periat, l-au pomădat, i-au făcut toate poftele… Exista un interes britanic special!

 …În decembrie 1989 acel interes nu mai funcționa, așa că l-au trimis pe James Bond la București să subtilizeze, să șterpelească acel obiect care făcea parte de-acum, de vreo zece ani, făcea parte din patrimoniul național al României!

*** Uitasem acest episod atât de rușinos pentru…

…pentru perfidul Albion! Nu știu dacă măcar apoi și-au dat seama lorzii britanici cât au fost de jalnici! De penibili! Literalmente găinari!


*** Credeți că ar fi exagerat să spunem că primii care s-au repezit să fure ca de la mort, din casa mortului, au fost oamenii Majestății Sale The Queen of England?… Ei și țiganii din…

Da, se poate spune că englezii au dat tonul la jefuirea patrimoniului național românesc! Ce au făcut ei se cheamă jaf și lipsă de demnitate! Comportament de neamuri proaste! Nici urmă de gentilețe, de… gentlemănie! Un gest care te obligă să-ți aduci aminte de toate porcăriile făcute de supuși Majestății Sale de-a lungul istoriei!… Nu puține și la fel de mari, cel puțin la fel de mari ca actele de bravură și de excelanță britanică!… Păcat! A fost unul dintre cele mai urîte momente ale dezastrului inaugurat pe 22 decembrie 1989!… Nu încap niciun fel de scuze, de explicații! Nu găsesc în limba română cuvîntul potrivit. Sunt sigur că există în engleză!… Trebuie să fie un cuvînt curent, din fondul principal lexical… Lipsește din vocabularul nostru daco-getic!

*** Cred că acum lucrurile s-au lămurit cu Ceaușescu…

Nu strică să prisosească. Am lăsat pentru a fi ultima dezvăluire ce o fac prin această carte, informația cea mai importantă din punctul meu de vedere. Notează și ține minte, să povestești și la strănepoți:

În primăvara lui 1990, la București urma să se producă un eveniment care ar fi tăiat respirația întregii planete: o comisie numeroasă și foarte selectă a Evreimii Mondiale, reprezentativă pentru toate marile organizații evreiești din lume, inclusiv din partea statului Israel și a Yad Vashem-ului, B’Nai Brith, Congresul Mondial Evreiesc și ce ONG-uri mai au ei pe acolo, urma să vină la București unde, în cadrul unei solemnități deosebite, cu pompă mare, să prezinte semnele recunoștinței evreilor de pretutindeni față de Omenia românească, atât de activă în anii celui de al Doilea Război Mondial, când evreii au avut parte de un tratament cu totul …discriminatoriu în raport cu evreii din celelalte țări ocupate de Hitler sau aliate cu acesta…

A fost în stare trogloditul de Ceaușescu să manevreze astfel cu marii diplomați ai evreimii mondiale încât să-i oblige pe aceștia să accepte – sau să priceapă de fapt că este în interesul lor să spună adevărul, să-l recunoască deschis și cu unanimitate: în România nu a fost holocaust, nu a fost genocid, nu a fost pogrom! Reține: asta urma să se întâmple în primăvara lui 1990, dacă Iliescu și ai săi nu veneau să ne salveze!… Hai, ce stai așa ca… Întreabă-mă de unde știu! Ce dovezi am, ce…

*** Mi-ați luat maul! Parcă așa se zice… Chiar că mi s-a tăiat respirația…

Informația o am de la domnul ION  CEAUȘESCU, fratele cel mic al răposatului președinte. Am avut multe discuții cu dînsul, plimbându-ne prin Herăstrău. Iar pe domnul Ion Ceaușescu l-am cunoscut la înmormîntarea regretatului Ieronim Hristea, care a lucrat în subordinea dlui Ceaușescu și avea numai cuvinte de laudă pentru fostul său șef!…

*** În primăvara lui 1990? Câteva luni să mai fi trăit…

Am bănuiala că tot în primăvara aceea urma să se inaugureze și Casa Poporului… Cred că urma să fie legate cele două evenimente: se inaugura cea mai mare clădire din lume și se omagia unul dintre cele mai frumoase capitole din Istoria Universală a Omenirii…


*** Casa Poporului nu e chiar cea mai mare clădire! Este a doua, după Pentagon…

Ba este prima, domnule. Casa Poporului Român – asta este denumirea exactă!,  este clădirea cea mai mare din lume. Dimensiunea unei clădiri se măsoară în metri cubi, nu în suprafața utilă! Pentagonul este o clădire strict funcțională, cu camere multe și joase. Probabil că suprafața podelelor din Pentagon este mai mare, dar volumul este mult mai mic! La Casa Poporului majoritatea încăperilor sunt impozante, înalte de 7-8 metri sau mai mult!

Este concepută cu generozitate, cu scări și holuri magnifice, cu arcade îndrăznețe, cu finisaje de mare rafinament! În vreme ce Pentagonul este o dispunere simpluță a unor „cutii de chibrite”, o clădire pe care nimeni nu ar planta-o în mijlocul unui oraș, e prea anostă, nu e un edificiu, este un depozit de birouri! Un stup de camere și coridoare egale, identice etc. Dar sunt la noi, nu în America, câțiva nefericiți de așa zis compatrioți, care suferă cumplit la ideea că în România s-a ridicat o asemenea minunăție…

Tot ce mai pot face acești neisprăviți este să …declaseze Casa Poporului pe locul secund! E singura lor consolare, altminteri le vine să-și vâre unghia în gât, atât de tare se oftică că la București se află cea mai mare casă din lume!

*** Să ne întoarcem la Holocaustul refuzat de români! Căci aici stă toată frumusețea! În refuzul nostru de a ne alinia la nebunia nazistă! Sau sionistă, cum zic unii! Indiferent cine ar sta în spatele evreilor uciși în acei ani, naziștii sau sioniștii…

Mare deosebire nu este între ei!

*** … printre ei nu ne-am aflat și noi, românii!… Azi însă în numele evreilor vorbesc numai cei ce ne acuză de Holocaust! Tac vocile evreilor care știu, care cunosc adevărul! Pot deduce că există interese evreiești care sunt satisfăcute prin includerea României, a Transnistriei, pe harta Holocaustului?

Adică mă întrebi dacă printre evrei există și evrei ticăloși?!… Cum să nu existe?!

*** Înseamnă că interesul acestora a fost ca Nicolae Ceaușescu să nu mai apuce „Primăvara de la București”?

Nu m-am gândit, dar e perfect logic ce spui! E foarte judicios raționamentul dumitale. Te felicit! Eu nu mă gândisem! Cât a trăit Ceaușescu, acești evrei, în frunte cu rabinul roșu, au tăcut și n-a suflat unul o vorbă despre vinovăția românească. Îi avea Ceaușescu cu ceva la mână? Impunea prin prestigiul său? Prin ce i-a făcut să se poarte ca niște oameni? Cum de i-a convins să vină la București să se declare cu datorii de recunoștință față de români?!…


*** Altceva?

Moartea atroce de care a avut parte Nicolae Ceaușescu. Este greu de uitat. Am revăzut-o, pot spune, când ni s-a arătat la TV cadavrul lui Muammar Gaddafi, cel cu care Ceaușescu a vrut să facă o bancă prin care să spargă monopolul FMI & Banca Mondială. Se pare că această inițiativă a atârnat cel mai greu în condamnarea la moarte a celor doi.

S-ar putea să existe însă o mică mare diferență între cei doi: am discutat cu mai multe persoane informația căpătată prin ziarul „Evenimnetul Zilei” de la dl colonel Filip Teodorescu. Unii l-au cunoscut personal pe Ceaușescu. Mai mulți mi-au zis că nu și-l pot imagina pe Ceaușescu cerând azil politic! Faptul că i s-a oferit refugiu politic în Statele Unite este o certitudine de acum! Extrem de onorantă pentru americani! Dar nu e lucru sigur că Ceaușescu a acceptat această invitație! Helicopterul aflat în zbor spre Snagov, zbura și spre Otopeni. Ordinul dat de generalul trădător e foarte probabil că a fost rostit, cu valoare de amenințare, de avertisment. Întrebarea care se pune se referă la Ceaușescu: a dat el ordin pilotului să se meargă pe Otopeni? A încercat să fugă?

*** Dumneavoastră ce credeți?

Mi-ar plăcea să aflu că a respins oferta americană de a-și salva pielea în felul acesta!… Oricum, se pare că mai trăiesc cei doi ofițeri din escorta sa personală, care se aflau și ei în helicopter. E spre binele lor să spună tot ce știu! Să n-o pățească și ei ca Maluțan dacă aleg să tăinuiască mai departe lucruri care aparțin de-acum patrimoniului național! Da, da! Patrimoniul național! Am zis bine: Faptul că SUA i-au oferit refugiu politic lui Nicolae Ceaușescu aparține patrimoniului național. Este o performanță istorică ce merită a fi discutată sub toate aspectele. Oferta americană este dovada unui respect și a unei prețuiri pe care guvernul american nu le-a mai arătat multora! Iar refuzul lui Ceaușescu – dacă refuz a fost, de a se refugia, de a se salva dând dosul, devine și acest moment parte din patrimoniul național! …Dă microfonul mai departe, cui vrea să ia cuvîntul pe această temă! Noi doi ne-am făcut datoria! Am trăncănit destul! Am dreptate?

Cam!
Atunci, să fie într-un ceas bun! Umblă sănătos!
Doamne, ajută! Rămâneți sănătos!

București, februarie 2012

=====================================================
=======================================
Cititi si aici:
EXPLOZIV! Atat de actual... Greşeala cea fatală a fie iertatului Nicolae Ceauşescu!
=====================

Statele Unite nu doreau moartea lui Nicolae Ceausescu. Video
==============================================

============================
=========================================
=====================================================

Persoane interesate

Follow