luni, 17 noiembrie 2014

Turul II al prezidenţialelor - 16 noiembrie 2014


Cum s-a împărţit harta după turul II al prezidenţialelor.

Victor Ponta a pierdut în zone considerate fiefuri puternice ale PSD. În judeţul Constanţa, spre exemplu, Ponta a fost devansat cu 14 procente de Iohannis.

De asemenea, el a pierdut în Prahova, un judeţ considerat foarte puternic.

Surpriză a fost şi la Iaşi, unde Ponta a fost învins, chiar dacă la o diferenţă foarte mică.

Preşedintele PSD a câştigat Vrancea, dar a pierdut la scor Focşaniul.

VEZI AICI CUM ESTE COLORATĂ HARTA DIN PUNCT DE VEDERE POLITIC, DUPĂ TURUL II AL PREZIDENŢIALELOR

De partea cealaltă, Iohannis a câştigat la scor Capitala.

În toate cele 6 sectoare liderul liberal a obţinut peste 52% din sufragii. Diferenţa cea mai mare, de aproape 22%, a fost în sectorul 1.

De remarcat că la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, unele judeţe "roşii" s-au colorat acum în "albastru", după victoria repuratată de Klaus Iohannis. Este vorba de Bucureşti, Ilfov, Iaşi, Suceava, Tulcea şi nu numai.

De asemenea, Harghita şi Covasna - care în primul tur de scrutin au votat preponderent cu UDMR - acum au fost câştigate de Iohannis.

În ţară, Iohannis a înregistrat cel mai mare scor în Sibiu şi Harghita, aproape 80%.

În cazul românilor care votat în străinătate, 90% dintre ei au pus ştampila pe Klaus Iohannis.

Judeţul Ilfov este fruntaş în topul prezenţei la vot la nivel naţional, cu o participare de peste 80%, potrivit datelor finale furnizate de Biroul Electoral Central (BEC).

La capătul opus pare să se situeze Neamţ, unde s-au prezentat la urne peste 55% dintre alegători.

Sursa:
http://www.antena3.ro/politica/romania-la-vot/cum-s-a-impartit-harta-dupa-turul-ii-al-prezidentialelor-273935.html
-----------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------


luni, 3 noiembrie 2014

IMPORTANT. Turul 1. Analizati si voi. HARTĂ ELECTORALĂ - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014

    

53.16% Prezenţa la vot
la nivel naţional

Fruntasi la vot

  • 65.17%ILFOV
  • 58.57%SIBIU
  • 58.28%OLT
  • 57.20%TELEORMAN
  • 56.44%PRAHOVA

Codasi la vot

  • 42.81%SATU MARE
  • 43.12%COVASNA
  • 43.26%MARAMUREŞ
  • 44.06%HARGHITA
  • 45.84%VASLUI
 
Prezenta la vot 53.16%
National

CANDIDAŢI PREŞEDINŢIE

 
Sursa:

Persoane interesate

Follow