8 februarie 1564: Michelangelo Buonarotti, marele sculptor, pictor și arhitectmoareîntr-unul din cele mai sărace cartiere ale Romei. A doua zi în zori, oamenii Papeisosesc la atelierul său pentru a căuta tot ceea ce mai avea de valoare. Nu găsesc mai nimic. Înainte de a muri, Michelangelo a ars toate documentele și desenele sale.
Imediat, corpul său dispare, fiind dus în secret la Florența. Atotputernica Biserică pe care a slujit-o jumătate de secol nu are ocazia să-l omagieze prin funeralii de stat. Michelangelo Buonarotti era protejatul Bisericii Catolice, papalitatea angajându-l să creeze multe din cele mai importante piese de artă ale sale, inclusiv frescele din
Capela Sixtină.
Timp de patru secole și jumătate, moartea sa misterioasă a fost izvor de zvonuri și speculații. Istoricul Antonio Forcellino a făcut o descoperire surpinzătoare, care dezvăluie adevărul întunecat despre ultimii ani ai sculptorului. Inadvertențe bizare ale unei statui celebre l-au făcut pe Forcellino să găsească dovezi ale unei înșelătorii voite și ale contactului cu membrii unui grup clandestin, ale cărui idei erau pedepsite cu moartea de Inchiziție.
Deși Michelangelo și-a petrecut viața glorificând Biserica Catolică prin operele sale, sufletul și mintea îl duceau pe un drum al ereziei și divergenței. Istoricul Antonio Forcellino crede că între artist și Biserică a avut loc o ruptură ireparabilă și spune că a descoperit credința lui Michelangelo în ideile protestante, dar și parteneriatul său cu o grupare clandestină care avea ca scop combaterea decadenței și
corupției din rândul clerului și al Bisericii.
Moise este socotit de tradiția iudaică, iar pe urmele ei, și de cea creștină, un profet și etnarh, conducătorul triburilor israeliteieșind din Egipt (după una din cronologiile presupuse, în jurul anului 1250 î.Hr.)
El este cunoscut la evrei ca Moșé Rabenu („Moise Învățătorul nostru”) sau, mai rar, Moșé ben Amram, Moise, fiul lui Amram, și este, după tradiția lor religioasă, cel care a primitLegea divină (Tora) pe Muntele Sinai și fondatorul religiei evreilor - iudaismul.
De aceea, această religie e uneori numită și mozaism, după Moise.
Potrivit cu narațiunea Vechiului Testament (Pentateuh sau Pentateuc)a fost cel mai de seamă din profeții evreilor. Credința în profeția lui este definită ca principiul al șapteleadin cele douăsprezece principii ale credinței iudaice, asa cum au fost formulate în crezul lui Rabbi Moshe ben Maimon (Maimonide).
Moise este considerat un profet din cei mai însemnați și de alte religii monoteiste -precum creștinismul și islamul. Samaritenii îl consideră drept unicul profet.
Buna Vestire – obiceiuri crestine si precrestine. Blagovestenie sau Ziua Cucului.
Daca semnificatia crestina a zilei de 25 martie este cunoscuta ca Buna Vestire (ziua in care Arhanghelul Gavril vesteste pe Fecioara Maria ca va fi mama lui Isus), aceasta zi comporta in folclorul romanesc si alte semnificatii, precum si obiceiuri provenite din perioada precrestina, unele dintre ele antagonice moralei crestine, asa cum vom observa in cele ce urmeaza.
Asa cum mentionam, crestinii sarbatoresc in aceasta zi vestirea aparitiei pe lume a lui Isus, iar in limbajul popular se mai intalneste sub denumirea de Blagovesteniile, denumire provenita de la verbul „a blagoslovi”, de origine slavona (la fel ca multi alti termeni ai ortodoxiei romanesti), sensul fiind de „a binecuvanta”.
In folclor, ziua de Buna Vestire mai este cunoscuta drept Ziua Cucului, vestire a primaverii. Legenda populara spune ca pasarea cuc si-a parasit sotia datorita infidelitatilor acesteia si a blestemat-o sa isi strige sotul o data cu venirea primaverii si pana la sfarsitul acesteia, cand, la solstitiul de vara, se spune ca muteste cucul. Simbolistica asociata acestei pasari este deosebit de bogata in intreaga lume indo-europeana, trecand de la aspecte negative (lene, gelozie), la aspecte legate de relatii (Zeus care a sedus-o pe Hera transformat in cuc) si pana la acordarea acestei pasari a unui titlu de instanta divinatorie, aspect de ritual pagan care contravine moralei crestine.
Astfel, se crede, in unele zone, ca, la primul cant al cucului, in 25 martie, trebuie numarate strigarile acestuia pentru a afla cati ani din viata mai are de trait persoana care numara. Deasemenea, se crede in alte zone ca strigatul cucului anunta fetele cati ani mai au pana la maritis. Se mai considera ca, asemeni Anului Nou, vei fi asa cum te prinde cantul pasarii – trist sau fericit, sanatos sau bolnav, bun sau rau, bogat sau sarac etc. Pana la urma, este vorba despre un An Nou pagan, care incepe la venirea primaverii, semnalizata oamenilor de catre cuc.
Parte din ritualurile populare practicate sunt un amestec de conceptii precrestine si crestine si se poate include in aceasta categorie hranirea ingerilor cu apa, paine si sare, lasate pe pragurile caselor, pentru a atrage protectia acestora. Exista si alte obiceiuri sincretice, cum ar fi afumarea cu tamaie a vitelor, pentru a nu se imbolnavi si a livezilor, pentru a fi ferite de daunatori si a da rod bogat.
Purificarea prin foc, apartinand la origine paganilor, se impleteste aici cu puterea tamaduitoare si protectoare a tamaiei. La fel de sincretic este caracterul obiceiului vanatoresc de impuscare a anafurii asezate intr-un copac, pentru a prevesti talentul vanatoresc al celui care tinteste. Toate aceste obiceiuri sunt insotite de cele mai multe ori de cantece sau descantece specifice, multe adresate cucului, caruia i se cere darul prevestirii sau de strigate de amenintare ritualice, pentru a convinge pomii sa rodeasca sau pentru alungarea iernii.
Crestinatatea, datorita importantei zilei de Buna Vestire, face o concesie in rigoarea postului pascal, prin dezlegarea la peste, insa un accent deosebit este pus pe interdictia muncii fizice, interdictie care trece si in obiceiurile populare, cu mentionarea nenorocirilor atrase de incalcarea acesteia. Dat fiind ca ziua de 26 martie este mentionata in calendarul ortodox ca zi a Soborului Arhanghelului Gavril, in unele zone se extinde asupra femeilor, in cutuma populara, interdictia de a munci in casa, acestea fiind cele care au menirea de a primi semnul nasterii unui copil, iar barbatii sunt trimisi la munca in afara casei.
Cine are răbdarea să ia la pas satele Mehedinţiului va descoperi lucruri uimitoare care vorbesc despre statornicia oamenilor de aici. În secolul XXI există încă destule suflete tari care nu au abandonat vechile tradiţii populare moştenite de la o generaţiie la alta.
În satul Jupâneşti din comuna Cireşu trăieşte o bătrână care nu a renunţat niciodată la războiul de ţesut. Cât a fost iarna de lungă şi grea, mâinile ei au lucrat la scoarţe, pături, flanele – toate din lână de oaie.
În minutele următoare vă prezentăm un reportaj despre tradiţie şi veşnicie sufletească.
Pestera Topolnita, intreaga Rezervatie speologica din
carstul mehedintean, nu fac parte din proiectele de investitii
cu banii europeni in turism din anul 2012.
De ce asa?
Va lamuriti partial din articolul aparut in ziarul Adevarul.
În 2012, reprezentanţii Consiliul Judeţean Mehedinţi vor să investeacă în turism. Zonele vizate sunt Drobeta Turnu Severin, comuna Eşelniţa, comuna Ponoarele şi Clisura Dunării
Conducerea instituţiei declară că sunt fonduri europene neconsumate şi că banii vor fi realocaţi, este vorba de 70 de milioane de euro, de aceea au fost pregătite mai multe proiecte ambiţioase, care să exploateze potenţialul turistic al judeţului Mehedinţi. Astfel sunt vizate Drobeta Turnu Severin, comuna Eşelniţa, comuna Ponoarele şi Clisura Dunării.
În muncipiu, autorităţile vor să realizeze o faleză în valoare de 850.000 de euro. „Este vorba de amenajare faleză pentru promenadă în Drobeta Turnu Severin, ce cuprinde realizarea de lucrări de consolidare, asfaltare şi iluminat cu panouri fotovoltaice, puncte de filmare, fotogarfiere, vor fi amplasate bănci şi coşuri de gunoi.
Faleza va trece prin spatele liceului Traian, pe la Piciorul Podului lui Apolodor şi se apropie de zona Staţiei de Epurare, acolo se va face o buclă, a fost singura soluţie pentru a face o faleză”, a declarat Marius Bălu.
În comuna Eşelniţa se doreşte realizarea unei infrastructuri de agrement de trei milioane de euro. „Va fi un punct de atracţie turistică, prin crearea facilităţilor deosebite şi exploatarea potenţialului turistic pe care zona îl oferă.
Se va face un port turistic şi de agrement, alimentare cu energie electrică, alimentare cu apă şi canalizare, terenuri de sport, locuri de joacă pentru copii şi locuri de parcare”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean.
Clisura Dunării este şi ea pe lista proiectelor pe care reprezentanţii Consiliul Judeţean Mehedinţi doresc să le realizeze. „ Este vorba de un proiect de 500.000 de euro, cuprinde iluminat public cu stâlpi cu panouri fotovoltaice, iluminatul statuii lui Decebal şi asfaltarea celor doi kilometri de drum până în golful Mraconia, tocmai pentru creşterea potenţialului turistic”, a adăugat Marius Bălu.
Nici nordul judeţului nu a fost uitat, peştera Ponoarele va fi şi ea pe lista de investiţii. Se urmăreşte extinderea şi modernizarea celor două parcări, construirea unui centru de primire turişti, investiţie care ajunge la un milion de euro.
Sursa:
Proiecte turistice pentru Mehedinţi în valoare de 70 de milioane de euro. Citeşte aici pe ce se vor duce fondurile europene
Numai cei mai în vârstă îşi amintesc, poate, de farmecul inegalabil al petecului de pământ terasat şi de arşiţa soarelui, de trandafiri, gutui, leandri uriaşi, smochini şi viţă-de-vie, situat pe Dunăre, la circa trei kilometri în aval de Orşova.
Ostrovul, care a cunoscut alternanţa vremurilor de război şi de pace, a fost rebotezat de ocupanţii turci, în 1788, Ada Kaleh, ceea ce se traduce drept 'Fortăreaţa Insulei' sau 'Cetatea Insulei'.
În 1971, turnul minaretului geamiei, locul de rugăciune a celor aproximativ 1000 de musulmani vorbitori de română, a căzut spulberat de dinamită, pentru a face loc apelor supraînălţate din cauza construirii barajului Hidrocentralei Porţile de Fier, vedeta, un covor imens cu motive orientale (15x9 m) şi o greutate de 480 kg, dar al sultanului Abdul Hamid al II-lea (1876-1909), umplându-se de praf. A căzut sub privirile uimite ale bătrânelor care încă mai purtau feregea şi chioşcul frumos de la intrarea în geamie, unde credincioşii mulsulmani îşi spălau ritual mâinile şi picioarele, aceştia luând în cea mai mare parte calea Turciei, iar o mână de oameni pe cea a Orşovei, a Turnului Severin etc. Ada Kaleh a dus sub ape multe regrete, dar şi multe secrete, ce merită să fie scoase la lumină.
Expediţiile lui Hercule, ale argonauţilor şi ale barbarilor
Ada Kaleh s-a format din depozitele de prundiş cu nisip amestecat cu mâl cărate de Crena şi Dunăre peste blocurile stâncoase de la bază, având 1750 metri lungime şi 400-500 lăţime, cam aceleaşi dimensiuni fiind menţionate cu 2500 de ani mai înainte de părintele istoriei, Herodot, despre insula numită pe atunci Cyraunis. Izolată în mijlocul bătrânului Danubiu şi înconjurată de amfiteatrul munţilor Alion şi Domoglet, insula inspira multă linişte. Datorită rolului strategic de trecere dintr-un bazin hidrografic al Dunării în altul, de la linişte la război nu a fost decât un pas. Grecii antici numeau insula Continusa, adică patria măslinului sălbatic, un astfel de arbust fiind luat de aici de Hercule ca să-l transporte în templul tatălui său, Jupiter. Poetul Ovidiu menţionează însă că Hercule, după ce a cucerit ţara uriaşului Geryon şi a fraţilor săi, de pe insulă, le-a luat învinşilor faimoasele cirezi de boi. În poemele epocii doriene, insula, denumită Continusa, este prezentată ca un tărâm fermecător, de unde cei 15 fraţi Argonauţi au adus în patrie olivul simbolic. Prin apropierea insulei vor intra în secolul I romanii în Dacia şi, mai târziu, hoardele vizigoţilor, ostrogoţilor şi hunilor, urmaţi de revărsarea slavilor.
Tunelurile de sub Dunăre, secretul neelucidat
Iancu de Hunedoara a ordonat ridicarea primelor fortificaţii pe insula măslinilor în 1444 pentru a o apăra de expansiunea turcilor, dar după dispariţia regatului ungar la 1526, otomanii au devenit stăpânii zonei peste un secol şi jumătate. Pentru a face faţă confruntărilor cu austriecii, otomanii au adus, în 1716, 4000 de lucrători din Ţara Românească să ridice fortificaţii pe insulă. Inutil, deoarece, în anul următor, armatele prinţului Eugeniu de Savoia ocupă insula, denumită pe hărţile vremii Carolina. Prinţul a hotărât ridicarea unei puternice fortificaţii în stilul cunoscut după numele arhitectului Vauban, fortăreaţa fiind prevăzută în colţuri cu bastioane, legate de două redute extreme prin galerii subterane.
Neobositul călător M.T. Romano menţionează că, în perioada interbelică, se vedeau încă pe malul sârbesc al Dunării, urmele unde răspundeau tunelurile. Romano mai dezvăluie că, după spusele localnicilor, o altă galerie comunica cu malul românesc, concluzionând că o astfel de lucrare trebuie să fi ridicat multe dificultăţi. Cert este că zidurile cetăţii, cu o grosime maximă de 25 de metri, au rezistat, în 1737, timp de 69 de zile, la două asedii turceşti. În 1810, pe ziduri, pentru scurtă vreme, au fost ridicate steagurile ruseşti ale batalionului de panduri condus de Tudor Vladimirescu.
Prin înţelegerile dintre Poartă, care stăpânea insula Ada Kaleh după Tratatul de la Berlin (1878), şi Viena, puterea protectoare, populaţia turcească insulară – cu o constituţie vionică şi înaltă ca statură – au primit privilegii importante, printre care cel de a importa orice fel de mărfuri, în orice cantitate, fără nici o taxă vamală, situaţie ce a durat până în 1918. Fortăreaţa şi cazematele încep să se surpe treptat, după ce, în 1885, prin decretarea de către Austro-Ungaria a statutului insulei Ada Kaleh drept 'garnizoană deschisă', autorităţile au retras tot ce au considerat recuperabil din fortificaţii. Astfel că, acestea nu au jucat niciun rol când, la 19 august 1916, două companii româneşti au ocupat vremelnic insula.
Prin Tratatul de Pace semnat de Bucureşti cu Turcia în 1923, Ada Kaleh cu ruinele ei impozante de cetate au revenit României, aceste ruine fiind înghiţite definitiv de ape prin inundarea artificială a insulei în anii ’70, iar proiectul ceauşist de reconstruire a vechii cetăţi pe ostrovul Şimian, la 5 km, în aval pe Dunăre, de Tr. Severin, nu a fost dus la bun sfârşit. Urme ale civilizaţiei insulare se mai găsesc la
muzeul Regiunii Porţile de Fier, din Dr.Tr.Severin, Mehedinti
Mischin Baba, prinţul cu însuşiri paranormale
G. Lungulescu scria în 'Universul' din 13.08.1932 despre minunile ultimului prinţ Samanid din vechea dinastie de Uzbec, care, în 1786, a renunţat de bunăvoie la tron, plecând din Buhara, după cum i se ceruse în vis, pe insula socotită sfântă de la Dunăre. Prinţul Mischin Baba, foarte credincios şi învăţat, a ajuns după multe peripeţii în Ada Kaleh, stabilindu-se în hrubele cetăţii unde a dus un trai foarte modest. A rămas în memoria localnicilor prin faptele sale paranormale, printre care redarea sănătăţii fiului caimacamului, Osman Bey, bolnav de nervi, şi umplerea butoaielor goale cu vin dintr-o cârciumă, printr-o simplă atingere. A decedat la cârsta de 95 de ani, fiind îngropat la dorinţa sa expresă în solul nisipos din insulă, mormântul său devenind loc de pelerinaj pentru credincioşii din întreaga lume musulmană. Mormântul său, ca şi o parte a cimitirului musulman cu cea mai veche piatră de la 1963, a fost strămutat cu prilejul lucrărilor hidroenergetice amintite pe ostrovul Şimian.
Carol al II-lea a băut la 'Moka' o cafea 'la nisip'
Hogea, preotul musulman şi cu atribuţii de învăţător, H. Uzeyir, i-a relatat ziaristului G. Lungulescu că Sfântul Baba l-a sfătuit în vis pe Ibrahim Ali, cel mai netot om din Ada Kaleh, care râdea tot timpul, că, în a patra zi a lunii mai a anului 1931, va veni în insulă mai marele ţării, care va reda locuitorilor musulmani privilegiile pierdute. Visul s-a adeverit cu exactitate, Carol al II-lea vizitând inopinat insula, însoţit de primul-ministru N. Iorga. Regele a ascultat într-o stare de bună dispoziţie, păsurile insularilor în timp ce sorbea tacticos dintr-o cafea făcută 'la nisip' din ceaşca din care băuse pe vremuri tatăl său, Ferdinand I.
Carol al II-lea le-a declarat solemn oficialităţilor insulei că localinicilor li se vor reda privilegiile, ceea ce s-a materializat prin scutirea de vamă pentru tutun străin, zahăr autohton, băuturi spirtoase, obiecte de suvenir etc., în anumite limite. Deoarece pământul este impropriu agriculturii, majoritatea locuitorilor se îndeletniceau cu comerţul, centrul de rezistenţă fiind bazarul oriental şi uliţele din jur presărate cu cafenele şi două restaurante ce erau ticsite de clienţi, mai ales după ce Ada Kaleh a fost declarată, în 1932, staţiune climaterică.
Circa 40.000-50.000 de turişti români şi străini poposeau anual în insulă atraşi de pitorescul locului, de vestitul rahat cu alune turceşti lokum, de halviţă, acadele, dulceaţă de smochine şi trandafiri, sau de inegalabila băutură răcoritoare braga, obţinută, printr-o retetă secretă, se pare, prin fermentarea fasolei în apă. La Orşova, mai există o doamnă care vinde bragă preparată după reţeta kalehiană.
Casa regală britanică prefera ţigarete 'made in Romania'
În urma vizitei pe insulă a primului ministru A. Averescu, în 1921, şi cu concursul deputatului T. Ioanid, s-a înfiinţat pe Ada Kaleh, în 1927, o fabrică de ţigări sub egida Regiei Monopolurilor Statului, care a absorbit vreo 120 de lucrători. În perioada interbelică, a luat avânt fabricarea ţigărilor de foi, care concurau vestitele havane cubaneze, pe care tradiţia le atribuie ca rulate pe pulpă de fecioară. În atelierele RMS din Ada Kaleh se produceau şi ţigarete fine, prteferate de unii membri ai casei regale britanice şi de regele Carol al II-lea, un înrăit fumător. Cele mai scumpe ţigarete de acest tip se numeau 'Cabinet', înlocuite, în anii '50, de regimul dejist cu fabricarea mediocrelor 'Carpaţi'.
Ada Kaleh island submerged
... by Peter Dogaru
(English translation Don Hitchcock)
Only the older ones remember, perhaps, the matchless charm of patches of terraced land and the heat of the sun, the rose bushes, quince and fig trees and the grapevines, situated on an island in the river, about three kilometres downstream of Orsova. The island, which has seen alternating times of war and peace, was renamed by the Turkish occupiers in 1788, Ada Kaleh, which translates as "Island Fortress" or "City Island". In 1971, the minaret, a place of worship of the approximately 1 000 Romanian-speaking Muslims, fell shattered by dynamite, to accommodate the rising waters of the Iron Gates hydroelectric dam construction. The centrepiece of the mosque was a huge carpet of oriental motifs (15 x 9 m) and weighing 480 kg, donated by the Sultan Abdul Hamid II (1876-1909). At the entrance to the mosque was a kiosk, where Muslim believers ritually washed their hands and feet, most having come by way of Turkey as well as a handful of people from Orsova, the Turnu Severin, etc.The flooding of Ada Kaleh resulted in many regrets. and many secrets were covered by the water, which deserve to be brought to light.
Deliveries of Hercules, the Argonauts and the barbarian
Ada Kaleh formed from deposits of gravel mixed with sand and silt from the Danube over rocky blocks forming the base, and was 1750 meters long and 400-500 wide, about the same size as those of 2 500 years before the father of history, Herodotus, on the island then called Cyraunis. Isolated in the middle of an old Danube amphitheater surrounded by mountains, the island gave a feeling of peace to many. Given the strategic role of a crossing from one side of the Danube river basin to the other, from peace to war was only a step. The ancient Greeks called the island Continusa, namely wild olive country, such as the bushes taken from here by Hercules to carry to the house of his father, Jupiter. The poet Ovid mentions, however, that Hercules, after having beaten the giant Geryon and his brothers, found on the island a famous herd of oxen. In the poems of the Dorian era, the island, then called Continusa, is presented as a delightful land, where the Argonauts brought 15 brothers to an iconic olive country. But around the island will enter in the first century, Romans in Dacia and, later, hordes of Visigoths, Ostrogoths and Huns, followed by the outpouring of Slavs.
Tunnels under the Danube, the secret Unsolved
Hunyadi ordered the raising of the first fortifications on the island of olive trees in 1444 to defend the expansion of the Turks, but after the disappearance of the Hungarian kingdom in 1526, the Ottomans became masters of the area over a century and a half. To face confrontation with the Austrians, the Ottomans brought in 1716, 4 000 Romanian workers from the country to build the fortifications on the island. Unnecessarily, perhaps, because the next year the armies of Prince Eugene of Savoy occupied the island, called Carolina on maps of the time. The Prince decided to raise a strong fortification in the style known by the name of the architect Vauban. The fortress was laid with towers in the corners, linked by two redoubts and underground galleries. The tireless traveler M.T. Romano states that, in the interwar period there could still be seen from the banks of the Serbian side of the Danube, traces of the tunnels. Roman reveals that in May, according to locals, another gallery communicated with the Romanian side, concluding that such work must have raised many difficulties. It is clear that the city walls, with a maximum thickness of 25 meters, have resisted, in 1737, for 69 days, the two Turkish sieges. In 1810, the walls, briefly, Russian flags were raised by the battalion led by Tudor Vladimirescu. The arrangements between the Porte, who ruled Ada Kaleh by the Treaty of Berlin (1878), and Vienna, the protecting power, the Turkish population island - with a constitution that Vion and high stature - have received important privileges, including the importation of any type of goods in any quantity, without any customs duty, a situation which lasted until 1918.
The fortress and pillboxes gradually begin to collapse until, in 1885, by decree of the Austro-Hungarian empire that Ada Kaleh had a status of "open garrison", the authorities withdrew all items considered recoverable from the fortifications. So they played no role when, on August 19, 1916, two Romanian companies temporarily occupied the island. By the Bucharest Peace Treaty signed with Turkey in 1923, Ada Kaleh with its imposing ruins of the city returned to Romania, these ruins were finally swallowed by flood waters in the '70s, and Ceausescu's project to rebuild the old city on Simian island, 5 km, downstream from Turnu Severin, was not brought to a conclusion. Traces of the island civilization still exist in the Iron Gates Regional Museum.
Mischin Baba, Prince of psychic qualities
G. Lungulescu wrote in "Universe" of 13.08.1932 about the wonders of the last prince of ancient Samanid, the Uzbek dynasty, which, in 1786, voluntarily renounced the throne, leaving Bukhara as being asked in the dream, the island considered the holy river. Prince Mischin Baba, very faithful and learned, came after many adventures in Ada Kaleh, settling in the city where he led a very modest life. He remained in the memory of locals as someone who had paranormal powers, including returning to health the Caimacam son, Osman Bey, a neurotic, and filling an empty barrel of wine in a tavern, with a simple touch. He died at 95 years old, and was buried in sandy soil at his express wish on the island. His tomb became a place of pilgrimage for Christians from around the Muslim world. His grave, as part of a Muslim cemetery with the oldest stone in 1963, was removed during work on the Simian Island reconstruction.
Charles II drinking in "Mocha" coffee "in the sand"
Hogea, Muslim priest and teacher, told the journalist G. Lungulescu that the Holy Baba told of the dream of Ibrahim Ali, the most stupid man in Ada Kaleh, who laughed all the time, that, on the fourth day of May in the year 1931, there would come to the country's largest island someone who would restore the Muslim inhabitants' lost privileges. The dream came true exactly, Charles II unannounced visiting the island, accompanied by Prime Minister N. Iorga. The king listened in a state of good humor, and passed some hours on the tranquil island while sipping a coffee made "in the sand" of the cup once used by his father, Ferdinand I.
(Hot sand is the traditional method whereby a fire is made beneath a vessel containing sand, and the coffee pot is heated by contact with the sand - Don)
Charles II, said solemnly to island officials that he would give the locals privileges, which was shown by the exemption of customs for foreign tobacco, local sugar, spirits, souvenir items, etc.., Within certain limits. Because the land is unsuitable for agriculture, most people are traders, and the centre of this is around the Oriental Bazaar and the streets nearby dotted with cafes and two restaurants that were crammed with customers, especially after Ada Kaleh was declared in 1932, to be a resort. 40 000 - 50 000 Romanian and foreign tourists annually visit the island attracted to the picturesque site by the famous Turkish delight with nut, halva, candy bars, fig jam and roses, or the outstanding refreshment Braga, made to a secret recipe, it seems, by fermenting beans in water.
British royal house prefer cigarettes "made in Romania"
Following the visit of Prime Minister A. Averescu to the island in 1921, and with the deputy T. Ioanid, there was founded at Ada Kaleh, in 1927, a cigarette factory regulated under the State Monopoly, which has absorbed about 120 workers. Prior to the war they made cigars, competing with famous Cuban Habanos. In the factories of Ada Kaleh cigarettes are produced and are preferred by some members of the British Royal House and King Charles II, an inveterate smoker. The most expensive cigarette of this type is called "Cabinet", replaced in the 50s, by the manufacture of the "Carpathian" brand. http://www.independent-al.ro/mistere/ada-kaleh-insula-scufundata.html
Ada Kaleh (din limba turcă Ada Kale, însemnând Insula Fortăreaţă) a fost o insulă pe Dunăre, acoperită în 1970 de apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porţile de Fier I. Insula se găsea la circa 3 km în aval de Orşova şi avea o dimensiune de circa 1,7 km lungime şi circa 500 m lăţime. Era populată de circa 600 de turci.
Insula Ada Kaleh era pentru locuitorii din regiune un punct turistic îndrăgit datorită preţurilor (fiind scutită de impozit) mai scăzute, pentru cumpărarea delicateselor turceşti, bijuterii şi tutun. Insula a fost renumită şi pentru creşterea trandafirilor, producerea uleiului şi a parfumului din acestea.
Istoric
Insula a fost locuită încă din antichitate. Herodot amintea de Cyraunis, despre care scrie călungimea insulei este de 200 de stadii, îngustă, plină de măslini şi de viţă sălbatică. Prima atestare documentară este un raport al Cavalerilor Teutoni din 22 februarie 1430, despre fortificaţiile bănăţene, care vorbeşte despre insula Saan cu 216 oameni. De la 1430 devine cunoscută ca Ada Kaleh.Din cauza poziţiei strategice a insulei, în conflictul imperiuluihabsburgic cu celotomaninsula Ada Kaleh a avut o importanţă deosebită. În anul 1689armata austriacă a construit o fortăreaţă împotriva Imperiului Otoman. În următoarele decenii, ocupaţia insulei Ada Kaleh s-a schimbat de mai multe ori între Austria şi Imperiul Otoman. În urmaTratatului de Pace de la Belgraddin 1739, insula a rămas permanent turcilor, cu scurte întreruperi temporare în favoarea austriecilor între anii 1789 şi 1791.
Uitată la Congresul de pace de la Berlin(1878), insula Ada-Kaleh a rămas posesiune turcă aflată sub ocupaţie austro-ungară până în anul 1918/1920, când a devenit teritoriu românesc. Majoritatea populaţiei insulei era de origine turcă.
Înaintea creării lacului de acumulare de laPorţile de Fier, principalele obiective istorice de pe insulă au fost demolate. Încercarea reclădirii lor în aval pe insula Şimianîn anii următori, a fost însă fară succes, majoritatea locuitorilor preferând să se mute în alte regiuni ale României (de ex.Dobrogea) sau să emigreze în Turcia.
Insula Ada-Kaleh era pozitionata in zona cea mai lata a bazinului Dunarii, in preajma Orsovei langa actualul baraj Portile de Fier. Nu avea mai mult de 1.7-2 km lungime si 500 de metri latime. Atestarile documentare ale insulei sunt foarte vechi. Un studiu foarte interesant republicat de cateva reviste istorice arata ca una dintre primele legende care a inconjurat Ada Kaleh a fost identificarea ei cu insula Erytheia, insula unde Hercule este trimis sa fure cirezile lui Geyron. Desigur, descrierile lui Homer si Hesiod suna ceva in genul ”Insula era la capatul lumii, dupa ce se strabatea oceanul”. Unele descrieri amintesc si de marele ocean si de Libia. Din pacate ”oceanul” este o traducere gresita din moment ce grecii foloseau expresia ”raul Okeanos” , rau care ei considerau ca inconjoara lumea. Lumea greaca se oprea aproape de acest rau identificat ulterior cu Dunarea si cu alte doua rauri din zona Spaniei (pe care ei le considerau unite). De asemenea alte descrieri ale zonei explorate de Hercule dau indicii clare cu privire la localizarea ei. Cele doua teorii cu privire la Erytheia sustin ca aceasta era plasata in locul fostei insule Ada Kaleh sau in apropiere de Spania, de orasul scufundat Tartessos. Mai mult chiar, Herodot aminteste ulterior de insula Cyraunis , plasata insula locuita (de cine ? ) inca din secolul VI inainte de Hristos.
Un raport din secolul XV (1430) al cavalerilor teutoni mentioneza o insula a raului negru locuita de 216 oameni neinarmati , aflati sub protectia coroanei Ungare. Adevarata istorie a insulei incepe odata cu Imperiul Otoman care o populeaza cu turci si o reorganizeaza sub forma unei fortarete, insula suferind mai multe reorganizari in secolele XVIII – XIX (reorganizari insotite de redenumiri). Perioada de stapanire austro-ungara a contribuit la intarirea fortificatiilor. Turcii considerau insula un fel de ”perla a imperiului”, o poarta care desparte cele doua lumi, cea otomana si cea europeana. Insasi numele final al insulei, Ada Kaleh traduce viziunea otomana asupra insulei : ”Insula Fortareata”. Scopul ei era mai degraba unul de post de observatie decat de aparare efectiva. In 1885, Ada Kaleh devine ”garnizoana libera” si este deschisa vizitarilor pentru ca dupa incheierea primului razboi mondial ea sa revina statului roman.
In continuare pe insula populatia era majoritar (cam 97%) turceasca.
Pana in 1931, statul roman si mai ales romanii din zona Orsova si Severin au avut o atitudine foarte rece si chiar dusmanoasa fata de insula si locuitorii ei, activitatile economice de pe aceasta fiind controlate. Dupa vizita regala din 1931, insula a capatat un statut de autonomie administrativa (in sensul ca hagiul si conducatorii insulei erau alesi dintre turcii de pe insula si insula beneficia de o serie de gratuitati). Ada Kaleh a inceput sa exporte printr-o societate proprie, protejata de Casa Regala : tutun de calitate excelenta in Romania si chiar in Turcia si cateva tipuri de dulciuri printre care si un tip de rahat considerat unic in zona (era o reteta proprie de rahat turcesc). Structura insulei si produsele specifice (tutun, rahat, cafea turceasca si smochine) au atras extrem de multi turisti in perioada interbelica si postbelica.
Sa nu uitam de faptul ca in urma unei modernizari incepute in 1920, Ada Kaleh era si un excelent punct de coordonare si popas pentru navigatorii pe Dunare, mai toti avand diverse povesti cu privire la zona si la locuitorii ei.
Cum a fost descrisa insula de majoritatea vizitatorilor de dupa razboi ? Ca o ”oaza de fericire” intr-o mare de comunism. Daca imediat dupa eliberarea otomana, Ada-Kaleh a trecut printr-o perioada de zbucium si subzistenta, macelul comunist a gasit insula intr-o perioada de maxima inflorire. Inconjurata de ziduri si smochini (clima subtropicala), organizata pe mici cartiere si bazaruri , la centru fiind institutiile publice, insula era o destinatie de vacanta ideala dar mai greu accesibila fara ”partid”.
Un om pe care l-am respectat foarte mult in copilarie si tineretea timpurie (ulterior nemaiavand contact cu el) spunea despre Ada Kaleh ca era singurul loc de pe Pamant unde cultura otomana originala se pastrase neatinsa. De la cafeaua turceasca facuta la soare pana la obiceiurile de curtenie islamice (!) si la Moscheea din insula mai tot din locul respectiv spunea : Trebuie sa vezi asta !
Ada Kaleh adapostea si cel mai mare covor persan din Romania (primit in dar de la sultan in secolul XVII) precum si o serie de obiecte de cult unice care s-au pierdut in mare parte sau au fost furate din Moschee ulterior. Viaductul Ada Kaleh avea iarasi un statut de unicat in tara, actualul viaduct fiind mai degraba o copie palida a constructiei originale. Un obicei interesant al perioadei postbelice a insulei era ca la moarte, mai toti cei nascuti pe insula sa se intoarca sa moara pe aceasta. Cimitirul original, de pe insula (a mai existat si unul pe mal) a fost distrus.
Ce s-a intamplat pana la urma ? Pai cam ce s-a intamplat cu Centrul Istoric al Bucurestiului si cu 50% din mostenirea istorica romaneasca…s-au intamplat Ceausescu si Partidul. Hidrocentrala Portile de Fier, proiect ambitios si util la vremea respectiva avea nevoie de un ditamai barajul de acumulare care nu putea fi facut decat ACOLO si care necesita scufundarea insulei. In 1967, locatarii au fost mutati fortat in ostrovul Simian si in zona insulei Simian, o parte dintre cladiri fiind ”mutate” (adica luate pe bucati si trantite pe mal). Faptul ca mutarea a fost atat de abrupta , cu un preaviz foarte mic, i-a marcat pe majoritatea, multi chiar internandu-se sau refuzand contactul cu lumea.
Dezradacinati, cei din Ada-Kaleh s-au imprastiat care pe unde au putut lasand sa moara cu ei legende preum legenda hagiului mincinos, a trimisului lui Mohammed, a locuitorilor originari ai zonei si a ”insulei indreptate spre Mecca”. Exista putine interviuri cu descendenti sau locuitori ai insulei care erau oricum destul de tineri la momentul distrugerii. Multi au preferat sa ingroape, sa uite…
O serie de sapaturi arheologice intreprinse cu putin inaintea scufundarii insulei aratau ca in zona nu existasera urme romane sau ale vreunei civilizatii cunoscute (cu exceptia unor vestigii similare artei tracice primitive) fapt ce se putea datora fortificatiilor austriece care necesitasera aducerea unor straturi superioare de pamant. Rezultatele sapaturilor nu au fost publicate niciodata, conducerea de-atunci considerandu-le fie neinteresante fie periculoase. (Insula era totusi declarata monument inca din 1931)
Cele doua intrebari pe care le naste povestea sunt : Chiar era nevoie de distrugerea insulei si Insula asta ne apartinea intr-adevar ? La a doua intrebare raspunsul este clar : Legal, Da. Ada-Kaleh avea o parte de autonomie dar apartinea de Romania si dupa al doilea razboi mondial. Majoritatea puterilor europene au considerat distrugerea ei o atrocitate. Distrugerea era necesara pentru construirea hidrocentralei Portile de Fier insa nu era necesara in cazul in care planul hidrocentralei ar fi fost refacut si capacitatea ei ar fi fost redusa la 75% . Acest lucru ar fi costat si n-ar mai fi aratat ”realizarile Partidului” in aceeasi lumina.
Grandomania si prostia comunista au facut mai mult intr-un an decat au facut toti invadatorii in mii de ani de istorie. Sapaturi in zona nu se mai pot face, barajul acoperind cu mult insula. Datorita naturii fluviului folosirea sondelor de adancime nu este posibila.
In 2005 au existat chipurile niste proiecte de renovare a cladirilor ruinate din zona Simian. Renovarea urma sa creeze ”o noua Ada Kaleh”. Cu exceptia unor ciondaneli intre consilii si firma Safkar nu a iesit absolut nimic. Ahh..ba da, a iesit un site neactualizat si o promisiune de ”mai bine”.
Micut fiind, cand am auzit de povestea insulei Ada Kaleh m-am gandit imediat la Atlantida. In cazul de fata ne-am scufundat propria Atlantida.
..jpg)
+1515.jpg)
+fv.jpg)
,.jpg)
