luni, 28 octombrie 2013

Romania baronilor este cimitirul POPORULUI meu. In curand, copiii nostri vor fi SCLAVII copiilor lor!

 
Ce se intampla in Romania baronilor

In Romania a inceput ceea ce pare a fi o batalie pentru destructurarea clanurilor locale, a retelelor care aduna la un loc politicieni, oameni cu functii importante in stat si interlopi. Activitatea acestora s-a extins in mod periculos, deoarece ani de zile s-au bucurat, sub toate guvernele, de protectie. Luati la intamplare orice judet: Prahova, Giurgiu, Vrancea, Constanta, Ilfov, oricare altul. Aceleasi nume de baroni locali stapanesc de ani buni locul ca pe propria feuda. Sub ei au crescut retele politico-financiare tot mai puternice, si-au trimis copiii sau clonele politice in Parlament si fac astazi legea in Romania, la propriu. Baronii de azi nu mai sunt figurile ponosite de pe vremea lui Nastase, gen Mischie, Sechelariu, Contac care abia prinsesera gustul banilor din tunurile date in jungla anilor 90.

Departe de bataliile de la Bucuresti si de ochii presei centrale, clanurile politico-financiare de azi s-au capitalizat, s-au obisnuit cu bani multi si cu viata traita pe picior mare. Si-au mentinut puterea cumparand voturi, achizitionand la vrac politicieni de la alte partide, borfasi mari sau mici, dirijand resurse locale, contracte cu statul, traficand posturi cheie din administratie.

Au schimbat lejer partide pentru a se mentine la putere. Unii au avut ghinionul sa pice, dar rareori a cazut si intreaga retea, adica toti executantii si locotenentii lor. Or, baronii locali nu fura singuri. In jurul lor gasim mereu retele intregi, capabile sa se mute usor de la un jupan la altul.

Cum e posibil sa vorbim azi de cazuri atat de mari si complexe de evaziune fiscala la Alba, la Prahova sau la Giurgiu, de persoane acuzate ca au prejudiciat statul cu zeci si zeci de milioane de euro? Amploarea si sofisticarea cazurilor denota o lunga experienta in comiterea de infractiuni, sub adapostul unor garantii puternice de impunitate.

Cum e posibil ca langa politicieni importanti, alaturi de copiii lor, aflati la carma judetului, in Parlament sau reprezentati in Guvern, sa gasim azi figuri sinistre de interlopi, retele de tip mafiot atat de bine puse la punct? Ceva nu e in regula. Ceva n-a functionat. Ceva i-a incurajat, in loc sa-i sperie.

Nu i-a speriat, de pilda, niciodata frauda la vot. Dimpotriva, au transformat-o in regula. Au furat voturi cu ajutorul interlopilor, au falsificat alegeri, au mobilizat saracimea si n-au dat niciodata socoteala pentru asta. Au trebuit apoi sa achite factura pentru servicii din campanie si au facut-o, rasplantind clientela cu contracte, controland politie, procuratura si alte institutii cheie din judet pentru a zadarnici eventuale anchete. N-au platit nici pentru asta. Au sarit dintr-un partid in altul, au primit tradatori incurajand astfel traseismul politic, adica tot o forma de coruptie.

N-au platit vreodata cu excluderea din politica sau macar cu oprobiul cetatii. Alegatorilor romani nu le pasa. Ei vor sa castige ceva, orice, se multumesc cu farmitura cazuta de pe masa boierilor care se bat pe ciolan. Baronii nu se mai feresc in ziua de azi sa fure la vedere, sa-si dea contracte propriilor firme avand sentimentul atotputerniciei. Cand s-au vazut amenintati sa plateasca au amenintat cu rascoala in masa si au cerut iarasi protectie la centru.

Baronii si retelele lor au transformat judetele in mici republici autonome. Politicienii de la Bucuresti au devenit tot mai dependenti de ei, mai ales in anii electorali. Asa au ajuns ca baronii  sa impuna regulile descentralizarii, sa bata cu pumnul in masa ministrilor cerand toata puterea. Imaginati-va azi puternicii baroni locali avand in subordine directa politia, fiscul sau alte parghii financiare importante. Cine i-ar mai deranja cu anchete pe teme de evaziune sau coruptie? Cum ar arata un judet ajuns integral la mana unui mic grup de oameni?

Sub guvernarea Nastase incepuse asa numita operatiunea "centrul imaculat", un fel de lupta anticoruptie indreptata impotriva baronilor locali. Cu aceasta operatiune guvernul Nastase spera sa impuste mai multi iepuri dintr-o lovitura: sa mai taie din pretentiile baronilor, care incepeau sa manifeste primele semne de independenta fata de centru si sa mimeze lupta cu coruptia ocolind insa cu grija marile cazuri. In plus, se obtinea imaginea  "centrului imaculat", adica se vedea doar lacomia baronilor, nu si a ministrilor.

Greu de spus daca ne aflam in fata unei operatiuni similare. Centrul nu mai este demult imaculat, cu Dragnea, Voiculescu, Vosganian si alti lideri influenti anchetati si trimisi in judecata. Apoi, coruptia baronilor si a retelelor de sub ei este o realitate tot mai agresiva. Efectul anchetarii lor este, asa cum spunea Ilie Sarbu, o tragedie pentru imaginea partidului. De data asta, PSD si PNL nu castiga din atacarea retelelor de baroni, dimpotriva. Distrugerea retelisticii politico-financiare din teritoriu ameninta buna functionare a partidelor construite piramidal.

Singurul beneficiu pentru Victor Ponta ar fi ca mai astupa ici-colo gaurile dintr-un buget facut svaiter de evaziune fiscala si furt generalizat. Costurile sunt insa uriase, dincolo de imagine.

O parte din zecile de milioane din evaziune fiscale urmau sa ajunga, foarte probabil, si la partid, asigurand finantarea campaniilor electorale de anul viitor. Asa s-au alimentat partidele in Romania: cu bani negri scosi din evaziune, spalare de bani si alte infractiuni, retelele baronilor bucurandu-se mereu de protectie.

Dupa operatiunile procurorilor din Prahova, Alba sau Giurgiu va mai dificil - nu imposibil, desigur - dar cu siguranta mai dificil sa le ceri baronilor sa fure voturi la fel ca in trecut, cand pana si atotputernicul Dragnea s-a trezit trimis in judecata pentru frauda la referendum.

Evident ca baza de putere a USL este in acest moment puternic afectata de anchete, arestari preventive si expuneri mediatice de amploare. N-ar fi exclus sa asistam la o riposta impotriva DNA, SRI si ANI, dincolo de obisnuita taxare a lor ca ar fi "basiste".

Rascoala baronilor din vara impotriva Agentiei Nationala de Integritate a prefatat atacul la in forta la institutiile de control. Sunt singurele care le mai stau azi in cale: procurorii si serviciile secrete. Opozitia nu exista.

Daca institutiile cheie vor rezista furiei baronilor, care se va intalni cu interesele unor moguli si a unor lideri influenti, mai exista o sansa ca statul sa se elibereze putin din captivitatea lor, iar alegerile de anul viitor sa se desfasoare ceva mai civilizat decat rusinea de referendum din 2012.
inchide
de Dan Tapalaga

Sursa:
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-15907246-intampla-romania-baronilor.htm
======================================================================
=============================================================
================================================

miercuri, 23 octombrie 2013

RECOMANDAT. Cancerul locuieste in supermarket

 
Mancam in fiecare zi de cand ne-am nascut, totusi a manca nu inseamna neaparat a ne hrani. Pentru a ne hrani avem nevoie de nutrienti. Suntem inconjurati de mancare saraca in nutrienti si unde mai pui ca suntem inconjurati de mancare otravita. In aceste vremuri e foarte dificil sa mananci sanatos. Anul trecut, pentru prima data in istoria omenirii, numarul oamneilor obezi a depasit numarul celor care sufera de lipsa mancarii.

Cu 100 de ani in urma mancarea era foarte greu de obtinut. Trebuia sa vanezi, sa cultivi si sa culegi ca sa mananci. Regele, acum 100 de ani, nu avea la masa ce ai tu acum in fiecare zi. Azi suntem inconjurati de mancare, aruncam mancare din supraproductie. Problema este alta, ceea ce exista pe piata nu este mancare, este imitatie de mancare. Arata ca mancarea dar este altceva.

 
Organisme Modificate Genetic

gmO-tomato
Primele despre care discutam sunt plantele transgenice. Au aparut cand omul a inceput sa se joace de-a Dumnezeu. A incercat sa imbunatateasca soiurile cu scopul de a obtine mai multa productie. Plantelor le sunt inserati virusi pentru a nu fi atacate de daunatori si dau semninte sterile pentru ca fermierii sa continuie sa cumpere rasad de la firma producatoare. Sunt mari, frumoase, lipsite de nutrienti si otravitoare. Produc un numar mare de boli, printre care bineinteles, cancerul.

Pe langa faptul ca sunt modificate genetic, plantele sunt stropite cu pesticide, insecticide, stimulatori de crestere si de culoare. Exista peste 3000 de formule chimice si peste 30.000 de denumiri comerciale, 98% dintre ele, cancerigene.Bunicii nostri cresteau plantele in pamamnt cu ingrasamant natural de la animale. Corporatiile agricole folosesc ingrasamant chimic.

In concluzie, cand mergeti la supermarket sa cumparati fructe sau legume trebuie sa stiti ca sunt modificate genetic, sunt stropite cu insecticide, pesticide, stimulatori si sunt crescute cu ingrasamant chimic. Inafara de asta, sunt aduse de la cativa mii de kilometri, sunt culese cu cel putin 3 saptamani in urma, si putinii nutrienti pe care ii mai aveau s-au cam pierdut. In concluzie, va vor astampara foamea dar nu va vor hrani! Si ce este mai grav, va vor otravi sangele.


Produse de origine animala

Puii din crescatorii sau puii de carne, cum se numesc. Sunt crescuti in conditii de igiena deosebita, nu ca puii de curte ce sunt liberi sa ciugule tot ce vor. Puteti sta linistiti, puiul de crescatorie este igienic, daca vede o rama, lesina. Creste in 9 saptamani ca Fat Frumos, in timp ce un pui obisnuit creste in 8 luni. Este hranit cu nutreturi concentrate pline de minerale sintetice, administrandu-i antibiotice cu nemiluita si mai ales, dandu-i hormoni de crestere.
Cum nu prea mai este peste in oceane, 70% provine din crescatorii. Cea mai mare cantitate este produsa in orient. Este plin de antibiotice si hormoni de crestere. Vacile de crescatorie nu vad iarba. Vad faina de oase, concentrate si stimulatori de lactatie care trec in lapte.
Nu sunt adeptul vegetarianismului, dar cand spunem carne din comert spunem cancer de colon, cancer mamar, cancer de prostata, cancer de ficat, probleme de circulatie, obezitate, colesterol.
Ar fi necesare 100 de articole pentru a enumera numarul bolilor generate de consumul de carne.


Alimentele procesate

061013-health-processed-food-chicken-fried-line
90% din ele contin E-uri alimentare.Cum in Romanica nu exista aparatura sofisticata pentru detectarea acestor aditivi, etichetele sunt bazate pe informatiile diferitor producatori si injumatatite prin spagi. Daca intri intr-un supermarket, efectiv nu ai ce sa cumperi, maxim prezevative. Desi majoritatea bolilor ne sunt bagate intentionat in medicamente si alimente de catre companiile farmaceutice.

Nimeni nu vrea sa va plateasca pensie 40 de ani, sunt bani pierduti. Societatea are nevoie de forta de munca tanara si de o speranta de viata redusa. Daca se poate sa munciti si sa muriti la 50 de ani e perfect. Daca in acesti ani vizitati cat mai mult farmacia si spitalul, e minunat. Aceasta se traduce printr-o crestere economica. Sanatatea e un lucru bun, dar nu produce bani !

Multi tineri ignoranti vor spune, eu nu vreau sa traiesc prea mult, de aceea beau ,,sucul negru”, fumez, mestec guma si mananc fast-food. Ceea ce nu inteleg ei e ca nu traiesc pana la 60 de ani sanatosi si brusc muriti. Va chinuiti 30 de ani cu toata putrezirea pe interior, si va spun , habar nu aveti ce inseamna durerea, habar nu aveti ce inseamna sa traiesti in infern!
Probabil acum te gandesti, ,,pai si de unde sa mananc? in piata nu gasesti, in market la fel, traiesc in oras , nu am de unde sa cumpar.”

 
Solutii practice

images
# In primul rand nu ar trebui sa detii o masina, iti mananca toti banii   Dar daca tot o ai , te opresti la o babuta si ii spui ,, mamaie, in doua ore eu ma intorc, taie-mi si curata-mi doua gaini si vreau sa mai cumpar ce mai ai matale pe aici, vin de tara, lapte de capra, oua, legume, fructe, mere, ce ai ” In acest fel iti folosesti duminica sa te recreezi si sa te aprovizionezi cu mancare sanatoasa.

# Carne rosie e bine sa mancati o data, de doua ori pe luna. La porc puteti renunta de tot, carnea de porc e foarte grea si toxica. Peste mancati de doua ori pe saptamana, dar nu de crescatorie. Va uniti 4 familii consumatoare de peste si o data la 4 luni va veni randul dumneavoastra sa faceti un drum pana la Constanta si sa cumparati 100kg peste ieftin, direct de la pescari, pe care il impartiti, il congelati si aveti peste sanatos. 90% din hrana eschimosilor este peste si grasime de balena. Ei nu prea au de unde sa manance vegetale, la atata grasime te-ai astepta ca toata lumea sa aiba probleme mari cu colesterolul dar nu e asa. Ei au cel mai mic colesterol si cea mai mica rata al atacurilor de cord.

# Am terminat cu carnea, revenim la legume. Cautati o babuta saraca care a venit sa vanda si ea cate ceva, nu cumparati de la cei ce isi fac veacul in piata. Acestia au fructe importante sau produc masiv deci baga stimulenti. Dupa ne uitam la aspectul fructelor, daca sunt mici si cu viermisori sunt bune, unde traieste viermisorul traim si noi. Daca sunt mari si frumoase, acolo cresc bolile si cancerul. Cancerul locuieste in supermarket !


Tratarea termica a alimentelor

glossy-burning-fire-flame
A trece totul prin para focului se numeste arta culinara, defapt se numeste crima sau sinucidere. Orice aliment tratat termic la o temperatura mai mare de 40 de grade ramane fara vitamine, minerale, enzime. Inafara de asta, indicele glicemic la foarte multe plante creste la 85. Corpul are nevoie de nutrienti, fara ei nu functioneaza, iar daca nu ii gaseste provoaca senzatia de foame.

El cere sa fie hranit, dar noi ii dam tot hrana moarta si de aici obezitatea, boala societatii civilizate. Cand gatesti, mancarea isi schimba structura moleculara, iar corpul tau recationeaza la ea ca la o toxina. Acest lucru nu te imbolnaveste direct, dar consuma foarte multa energie vitala declansand aceasta alarma falsa, discutam aici despre o malnutritie cronica.

In mod normal nu ar trebui sa fii obosit la pranz. Exista doua tipuri de persoane, unii care mananca prea mult si prostii iar altii care sunt slabi, stresati, ocupati si mananca prostii. Aveti in fata o alegere, mancati pentru gust sau mancati sa va hraniti. Concluzia, distrugeti aragazul.

Din casa unui om ce mananca sanatos nu ar trebui sa lipseasca storcatorul de fructe. Fresh-ul de fructe se consuma imediat dupa ce a fost facut. Enzimele si vitaminele mor odata cu oxidarea care se produce doar in cateva minute. Enzimele si vitameinele sunt distruse de caldura, frig, razele soarelui, apa si aer. Atentie, fresh-ul de fructe nu se bea in dinti, acidul citric ataca puternic dintii. Il dati repede pe gat si mestecati putina paine integrala sa curatati dintii. In rest are numai efecte pozitive, energia se elibereaza numai in cateva minute si vei simti diferenta in tonusul corpului tau. Alimentele trebuiesc deci mancate pe cat posibil in stare proaspata,nepreparate termic.
sursa 
=============
=======================================
=================================================================

sâmbătă, 5 octombrie 2013

The Power Of The Mind. STAPANIREA GANDULUI - o arma cu puteri nebanuite



* Mintea este cea mai puternica arma a omului. Dar desi sunt folosite de secole, capacitatile uluitoare ale creierului raman in continuare invaluite in mister. De sute de ani savantii se straduiesc sa dezlege modul misterios in care acest organ complex actioneaza asupra organismului nostru si chiar asupra obiectelor din lumea inconjuratoare. Telepatia, telekinezia, hipnoza, premonitia sau clarviziunea sunt fenomene pentru care nici azi nu s-au gasit explicatii multumitoare. De fapt, aceste puteri miraculoase se afla, in stare latenta, in fiecare dintre noi. Autosugestia sau chiar un simplu gand au o forta uriasa: pot schimba destine, pot ucide si pot salva *

Un telepat rus uimeste lumea

Sala de conferinte a hotelului Renaissance din Mos­co­va este arhiplina. Pe scena, un barbat legat la ochi vor­beste cu o voce puternica. Mainile ii sunt intinse ca­tre sala, cu degetele rasfirate, apasand in aer niste bu­toane invizibile. "Barbatul din randul trei, locul 12, se gandeste la fiul sau, care se afla chiar acum la examen. Pe randul noua, locul patru, baiatul cu sapca are in buzunar un carnetel. Pe pagina doi este trecut numarul de telefon al prietenei sale". De cate ori omul de pe sce­na ghiceste ceva, iar spectatorul confir­ma, sala iz­bucneste in strigate entuziaste si aplauze
.
Numele lui Tofik Dadasev a devenit cu­noscut in anii '70 cand, la primul Con­gres International de Psihotronica de la Praga, renumitul savant american Cleve Backster, cel care a participat la in­ven­ta­rea detectorului de minciuni, a afirmat des­pre Dadasev ca este cel mai puternic me­dium din lume. Capacitatea sa uimi­toa­re de a citi gan­duri, aproape instan­taneu, fara gre­seala, a uluit co­mu­nitatea internationala a oa­me­nilor de stiinta. De-a lungul timpului, rusul a par­ticipat la zeci de experimente pa­ra­psi­hologice in­cre­dibile. Prin puterea gan­durilor sale a neutralizat planuri te­roriste si a ajutat la deconspirarea unor agenti secreti.

La inceputul anilor 2000, Dadasev des­­chide la Moscova centrul de inves­ti­gatii si trata­ment "Psi-Ex". Aici vin sute de oameni din intreaga lume, care ii soli­cita ajutorul pentru boli grele, altii pentru aparent simpla tera­pie psihologica, altii pentru ca­zuri de rapiri, dis­paritii sau con­flicte nere­zol­vabile.

STAPANIREA GANDULUI - o arma cu puteri nebanuiteTofik Dadasev
 
Nascut in Azerbaidjan, ina­inte de caderea comunis­mu­lui, Dadasev tratase mai multi inalti oficiali sovietici, astfel ca acti­vi­tatea lui era atent monitorizata de servi­ci­ile de informatii ru­sesti. In la­boratoarele secrete ale KGB-ului, savantii se stra­duiau, inca din anii '40, sa des­copere cum functioneaza si ac­tio­neaza tele­patia, cum se poate im­plementa un gand sau ordin in mintea cuiva si prin ce meto­da se poate localiza un obiect ne­­cunoscut la distanta. In spa­tele uluitoarelor fenomene PSI, telepatie, psihokinezie, vin­de­cari paranormale, se afla o in­trea­ga armata de oa­meni, sa­vanti si subiecti superdotati, gata sa-si de­monstreze ca­pa­citatile extraordinare.

Nina Ku­laghina, cu­noscuta in intreaga lume pentru calitatile sale psi­ho­kinetice, de a muta obiecte doar prin puterea gan­dului, Rosa Kule­sova, cea care citea legata la ochi, doar prin atingerea tex­tului cu degetele, sau celebrul telepat Wolf Messing, ale carui predictii au fost ascultate atat de Hitler cat si de Stalin, nu sunt decat cateva exemple. Toti faceau de­monstratii publice, televizate sau "in di­rect", in marile orase ale Uniunii Sovietice. In spatele senzationalului insa, cele mai luminate capete ale Ru­siei incercau sa in­teleaga capacitatile fenomenale ale cre­ierului.

Dupa indelungi experimente, oamenii de stiinta so­vietici au emis o ipoteza privitoare la fenomenul tele­patiei. Conform teoriei lor, atunci cand omul gandeste, in creier au loc anumite procese biochimice insotite de emiterea unor radiatii electromagnetice. Undele elec­tro­magnetice sunt captate de telepat, care reu­seste astfel sa citeasca pana si cel mai ascuns gand. Insa cercetatorii rusi s-au ciocnit de o alta necu­nos­cuta: Tofik Dadasev reusea sa afle gandurile unei per­soane aflate la zeci de metri distanta, iar studiile lor demonstrau ca un­dele electromagnetice emise de creier pot fi captate numai in imediata apropiere a subiectului. Pentru ei, Tofik Dadasev reprezenta o enig­ma.

"Totul a inceput in copilarie", povesteste Dadasev. "De exemplu, stiam de cu seara ce avea sa-mi prega­teas­ca bunica la micul dejun. Inchideam ochii si nu­maram banii din portofelul mamei aflat in poseta. Treptat, am descoperit ca ii pot determina pe cei­lalti, prin puterea gandului, sa imi indeplineasca dorintele. Odata, la scoala, m-am concentrat asupra invatatoarei si am facut-o sa inceapa sa se balbaie. Se inrosise atat de tare, biata de ea, ca pana la urma a fost nevoita sa isi intrerupa lectia si sa ne dea o pauza. Descope­risem, deci, aceste forte, si ma jucam cu ele, fara sa ma gandesc cat de puternice sunt. Abia pe la 16 ani am realizat ca am un dar extraordinar si ca tre­buie cumva canalizat in beneficiul seme­nilor mei".

Paranormalul contra terorismului

Dupa ce abilitatile sale fenomenale au fost recunoscute, militia, procuratura si chiar KGB-ul au inceput sa ii solicite lui Tofik Dadasev ajutorul in rezolvarea unor cazuri complicate. "
STAPANIREA GANDULUI - o arma cu puteri nebanuiteDadasev (al doilea din stanga), in 1980, alaturi de cativa demnitari rusi
 
In anii '80, am fost abordat de niste ofiteri KGB, cu ru­ga­min­tea de a-i ajuta la capturarea unui agent strain. Aveau informatia ca acesta se afla la Moscova, intr-un grup de turisti, insa nu stiau da­ca este barbat sau femeie si ce semnalmente are. Am fost in­sotit la hotelul Rossia, unde se astep­tau sa poposeasca cei 150 de turisti straini. In holul hotelului era un vacarm de ne­descris. Ma concentram foarte greu. Dar pana ce baietii de la KGB s-au hotarat sa-mi indice persoanele suspectate, eu deja imi si in­drep­tasem atentia ca­tre indi­vi­dul cu pricina. Era un barbat cu mustata roscata, im­bracat intr-un costum negru. Am simtit ca fluxul gandurilor sale nu curgea la unison cu cele ale celorlalti turisti. Le-am comu­nicat agen­ti­lor banu­ielile mele. Informatia mea s-a do­vedit ulte­rior corec­ta".

Insa cel mai spectaculos si to­todata periculos eveniment la care a participat a fost ares­tarea unui terorist. In martie 1989, o aeronava Tupolev a fost detur­na­ta si a aterizat fortat pe aero­portul din Ba­ku, Azerbaidjan. Teroristul, sub amenintarea ca va arun­ca avionul in aer, cerea pana in zori un milion de dolari. In aceeasi seara, Dadasev a fost contactat de un ofiter KGB cu rugamintea din partea gene­ralului Ivan Go­relovski, seful ser­viciului KGB, din Azerbai­djan, sa participe la aceas­ta operatiune delicata. "Cand am ajuns la aeroport, de la Moscova sosisera deja trupele speciale antitero. Am fost imediat pus la curent: «Se pare ca teroristul are com­plici, este inarmat, si in ca­bina pilotilor s-a de­tec­tat un dispozitiv care ticaie, cel mai probabil o bomba cu ceas.» Imediat mi s-a in­cre­dintat o misiune.

Trebuia sa patrund in avion si sa ne­gociez cu teroristul". Dadasev a fost condus pana la trapa avionului si, sub pretextul ca este un reprezentant al Ministerului de Externe de la Moscova, a patruns in aeronava. Intre el si terorist era o distanta de apro­ximativ 20 de metri. "In aparenta, parea stapan pe situatie, dar i-am citit emotiile si gandurile. Nu au tre­cut cateva minute si am fost convins ca totul este o ca­cealma. Individul nu avea nici o bomba si nici com­plici". Dadasev a coborat din avion si le-a spus ofi­terilor cu convingere: "Pentru a salva toti pa­sa­gerii, fa­ra vreun incident nedorit, trebuie sa aveti in­credere in mine. Eu stiu ce se va intampla. Peste cateva minute, teroristul va veni mai aproape de usa avionului ca sa fumeze. Atunci il puteti prinde. Daca se va ac­tiona astfel, nu vor exista victime si nu vor fi pro­ble­me". Pes­te o jumatate de ora, trupele "Alfa" se in­tor­ceau de pe pista cu teroristul incatusat. In rucsacul in­di­vidului se descoperise ca asa-zisa bomba cu ceas nu era decat un ceas mecanic desteptator. Totul se petre­cu­se intocmai cum prezisese Dadasev.

Ulterior, la initia­ti­va liderilor KGB de la Moscova, care fusesera impre­sionati de abilitatile sale extraordinare, Dadasev a fost decorat cu cea mai mare distinctie din Azerbaidjan, pentru finali­zarea cu succes a operatiunii.

Femeia care a infrant moartea

Conform spuselor lui Tofik Dadasev, fiecare dintre noi are de fapt aceste capacitati, de a citi gandurile altui om, de a le influenta si chiar de a prezice un eveniment, singurul obstacol fiind acela ca oamenii nu sunt con­stienti de abilitatile lor, de puterea imensa a unui sim­plu gand, de capacitatea uriasa a creierului.

STAPANIREA GANDULUI - o arma cu puteri nebanuiteLa o conferinta despre parapsihologie
 
"Toti putem folosi telepatia sau telekinezia, insa trebuie sa credem in aceste forte si sa ne antrenam creierul, prin medi­ta­tie profunda, pentru a le activa. Aceste functiuni ale cre­­ierului se afla ca intr-o stare de hibernare, astep­tand sa fie trezite. De cele mai multe ori, ele raman inac­­tive pana la moarte, si totusi ne plangem ca nu sun­tem fericiti, ca nu avem suficienti bani, ca nu sun­tem sanatosi. Singur omul, prin puterea gandurilor sale, isi poate croi viata asa cum doreste. Poate alege sa fie sanatos sau sa sufere, sa traiasca fericit sau in mi­zerie! Cheia o reprezinta propriul gand!".

Recent, cercetatorii in fizica cuantica au facut o desco­perire: "Mintea modeleaza lucrurile pe care le per­cepem". Cel putin asta sustine Fred Alan Wolf, profesor doctor in fizica, cel care si-a dobandit celebritatea in lu­me printr-o serie de carti despre relatia fizicii cuan­tice cu constiinta. "Omul poate fi un Miche­langelo al propriei sale vieti, avand posibilitatea sa-si modeleze soarta dupa bunul plac", spune el.

Intuitiv, multi oameni descopera si pun in practica teoria lui Alan Wolf. Acesta este si cazul Angelei Po­pescu, o pensionara din judetul Bihor, pentru care gan­direa, mai ales gandirea pozitiva, este mai mult decat o formula calau­zitoare, este un stil de viata. Totul a inceput in urma cu 40 de ani, pe vremea cand nimeni nu vorbea despre asa ceva, cand notiuni ca autosu­ges­tie, legea atractiei sau ma­terializarea gandului nu erau nici macar pomenite. Si totusi, Angela le-a descoperit, singura, din intam­plare.

Se maritase tanara, la 20 de ani, cu un barbat pe care nu il cunostea aproape deloc. Ii fusese prezentat de parinti si, in cateva luni, Angela s-a trezit maritata si insarcinata. Dupa doi ani, a venit pe lume si cel de-al doilea copil. Peste inca doi ani, sotul a parasit-o pentru o femeie mai tanara si a lasat-o sa se descurce singura, cu doi copii mici. Si cum un necaz nu vine niciodata singur, biata Angela a descoperit ca este foarte bolnava. In urma analizelor, a fost diagnosticata cu cancer. Doc­torul oncolog a anuntat-o formal, taios, ca trebuie sa fie operata de urgenta. Se gandea cu disperare ce se va intampla cu copiii ei daca nu va supravietui.

STAPANIREA GANDULUI - o arma cu puteri nebanuiteMarele telepat Wolf Messing
 
Era atat de ingrozita, incat deja incepuse sa-si deruleze in minte scena inmormantarii, isi vedea copiii abandonati, luati sub ingrijire de un orfelinat. Se internase in spital si isi astepta randul, ca un condamnat la moarte. Intr-o dimineata, de patul ei se apropie o fe­meie mult mai tanara decat ea si ii spuse: "Si tu astepti sa fii operata? Eu sunt programata maine. Dar eu am venit aici sa mor. Stiu sigur ca nu voi supravietui". A doua zi, in­tr-adevar, tanara muri la cateva ore dupa interventia chirurgicala.

 Medicii din sectie erau bulversati: ope­ratia decursese normal, iar starea pacientei fusese sta­bila. Si totusi, dupa cateva ore, femeia a murit inex­plicabil. Isi programase moartea mental. In aceeasi seara, in salonul spitalului, isi facu aparitia medicul chirurg. Se aseza printre paciente, pe un pat, si, cu o voce grava, spuse: "Nici cel mai puternic orga­nism nu rezista la gandurile negre. Practic, va pro­gramati moar­tea. Asa ceva este inad­misibil! Ne faceti noua, me­dicilor, misiunea im­posibila! Omul singur, prin gandurile lui, se poate ba­ga in mormant si tot singur se poate salva. Este ale­gerea voastra!".

Angela nu isi mai aminteste ce a mai spus medicul si ce s-a intamplat mai departe. Tine minte perfect doar atat: se hotarase sa traiasca. Si, ca prin farmec, toate grijile, toata spaima disparura.
Dupa operatie, Angela iesea din spital cu o alta ati­tudine, cu o alta stare de spirit. Pasea pe strada de par­ca lumea toata era a ei, zambea tuturor si se purta cu oamenii ca si cum toti i-ar fi fost prieteni. Desi trebuia sa urmeze un tratament, nu lua nici macar o pastila. Stia ca va trai! Voia sa traiasca. Se programase pentru viata. Si timpul i-a dovedit ca avusese dreptate.

"Tot ceea ce se intampla in viata noastra, bun sau rau, se intampla numai datorita noua. Singuri ne cons­truim realitatea. Este vorba despre ceea ce gandim. Mintea actioneaza ca un magnet, atragand ceea ce do­rim. Este foarte important sa te simti bine, sa gandesti pozitiv, sa zambesti, sa te bucuri de viata. Nu trebuie decat sa vrei un lucru cu orice pret, cu toata fiinta ta, sa te bucuri ca il vei avea. Si atunci il vei obtine!", spune Angela, femeia care a invins moartea fara medi­camente.

Supararile si boala

Recent, profesorii de la Universitatea Berkeley, Ca­lifornia, au realizat un studiu inedit, avand ca subiecti 15 mii de oameni, bolnavi de diverse afectiuni.
STAPANIREA GANDULUI - o arma cu puteri nebanuiteNina Kulaghina. Celebra rusoaica muta lucrurile cu gandul
 
S-a dovedit ca 90% dintre ei, in trecut, avusesera parte de su­parari mari, necazuri si probleme grave. La un mo­ment dat, fusesera profund raniti de cineva apropiat, iar ei nu puteau ierta, nu puteau uita. La finalul expe­ri­mentului, savantii au ajuns la o concluzie uimitoare: supararile au declansat procesul bolii. "Sanatatea tru­pului este puternic legata de cea sufleteasca, de cele mai multe ori, predispozitia pentru o anumita boala fiind data de propriul temperament, de modul de gan­dire, de caracterul omului. Emotiile si gandurile nega­tive slabesc energia orga­nismului, influenteaza echi­librul intern, declan­sand boli", sustine profesorul Gra­ham Fleming.

Studiile din ultimii ani asupra hipotalamusului, acea parte a creierului care are rol in reglarea supe­rioa­ra a functiilor vegetative ale organismului, au de­mons­trat ca mintea omului creeaza, practic, felul in care functioneaza corpul. Dupa parerea sa­vantului, gan­du­rile si emotiile modifica celulele pana la nivelul nu­cle­ului. "Aceste stari distrug in asa masura celulele noas­tre, incat, du­pa un timp, nu-si mai pot in­deplini nici macar func­tiile funda­men­tale".

Pentru ca aceste emotii si stari negative sa nu se scurga prin sis­temul nervos catre organele inter­ne, este necesar sa fie eliminate. Desi me­todele de eliberare a stre­sului prin tipat, lovitul unei perne, al unui ma­nechin sau al unui sac de box par la prima ve­dere ila­re, totusi au o eficacitate ma­re, permitand creie­rului sa se elibe­re­ze de tensiunile a­du­nate si astfel sa-si pas­treze echilibrul.

Terapia prin ras repre­zin­ta un alt mijloc de elimi­nare a tensiunilor fizice si psihice. Cand omul rade, isi schim­ba starea interioara, iar universul per­cepe dis­po­zitia sa pozitiva, veselia si gandurile op­timiste, atra­­gand evenimente si situatii pozitive. Terapeutul ame­rican Norman Cousins este cel care in 1964, folosind gan­direa pozitiva si umo­rul, a reusit sa trateze un pacient cu o boala articulara, la vremea aceea incu­rabila. In timpul sedintelor de trata­ment, terapeutul ii dadea spre vizio­nare pacientului filme de comedie care sa ii provoace rasul, cat mai indelungat. Dupa 30 de minute de ras, pacientul avea parte de doua ore fara dureri. Dupa mai multe luni de astfel de tratament, rezultatul a fost miraculos: boala disparuse complet.

"Omul fara varsta"

STAPANIREA GANDULUI - o arma cu puteri nebanuite
 
Serghei Maximov are 74 de ani, dar sanatatea si conditia lui fizica par a fi ale unui tanar. In oraselul Kislo­vodsk din regiunea Stavropol, este cunoscut drept "omul fara varsta". Este presedintele unui club in care se practica sedinte de ras pentru eliberarea stre­sului, sport si meditatie - pentru ca­nali­zarea gandurilor si mon­tarea psihicului pe o stare po­zitiva. "Razi si vei fii sana­tos, fii optimist si vei trai mai mult!", este deviza care ii ca­lau­zeste pe cei cateva sute de membri ai clu­bului.

Totul a inceput printr-un eveniment ne­fericit. La vars­ta de 30 de ani, a fost im­pli­cat intr-un accident grav de masina, in urma caruia doi dintre prietenii lui si-au pierdut viata. Desi vina nu ii apar­tinea, Serghei simtea ca sa­varsise o crima si nu se putea ierta. I s-a instalat o stare de de­presie profunda. Fa­milia s-a luptat luni in sir pentru salvarea lui, dar fara nici un rezul­tat. Nu mai voia sa tra­­iasca si, practic, aproape nici nu mai traia. Pana intr-o zi cand, nici acum nu stie de ce, i-a venit ideea de a pleca in Ne­pal. Acolo, in regiunea muntoasa Parbat din centrul Nepalului, Serghei a stat timp de cateva luni, intr-un templu de calugari budisti.

Ajun­sese acolo in miez de noapte si vazand starea jalnica in care era, calugarii au acceptat sa ramana o pe­rioa­da sa locuiasca in templu, cu singura con­ditie de a trai exact ca ei. Acolo, in mij­locul pustietatii, departe de civili­zatie, a invatat Ser­ghei tot ceea ce stie azi. Se scula odata cu calugarii, in fiecare dimineata la ora 5 si timp de doua ore medita, anali­zan­du-si gandurile si senti­mentele, debara­­san­du-se de tristete si pesimism. Dupa un mic de­jun constituit dintr-o lingura de orez, ca­lu­garii se retrageau in tem­plu, in mijlocul caruia trona statuia unui Buda razand. Fondatorul budis­mu­­lui credea ca rasul este o expe­rien­­ta religioasa. Calugarii din zona Parbat considerau ca atunci cand rad intra intr-o stare buna de spirit, se pot inalta intr-un plan superior, pot trans­cende limitele concrete catre divini­ta­te.
STAPANIREA GANDULUI - o arma cu puteri nebanuiteSerghei Maximov - exercitii in zapada
 
Dupa mai bine de un an, s-a intors acasa. Chiar de a doua zi, a inceput un nou stil de viata, in aparenta dur, barbar. Parintii, dupa toate nenorocirile prin care trecusera impreuna cu el, credeau ca si-a pierdut min­tile. Se scula dimineata, cu mult inainte de rasarit, se fre­ca cu zapada sau se arunca in apele reci ale rau­lui, manca aceeasi lingura de orez cu care se obisnuise la templul budist si apoi isi petrecea ziua in meditatie, ru­ga si ras. Dupa cateva luni, Serghei de­venise de ne­re­cunoscut.

In ciuda fap­tului ca nu man­ca aproape nimic, trupul sau ajun­sese zvelt, bine dezvol­tat. Era mereu vesel, energic, optimist, zambi­tor, gata sa ajute pe oricine. Si vazand oamenii cum baiatul uscativ, palid si fara vlaga devenise un barbat robust, va­zandu-i transfor­ma­rea psihica si su­fleteasca, au inceput sa-i solicite aju­torul. Asa au trecut anii, Serghei si-a dobandit faima si a infiintat clubul celor care doresc sa traiasca ar­monios, sanatos si fericit, prin puterea gandu­rilor, prin meditatie si ras. "In fiecare an, organizez un fel de examen.

Plecam toti in muntii Cau­caz, tra­versam cele mai inalte creste si ajungem pana la Ma­rea Nea­gra, in Soci. Pe jos! Sute de ki­lo­metri. Ani­ver­sarea varstei de 60 de ani mi-am petrecut-o in Hima­laya. Cea de 70, la fel. Sper ca si cea de 80, tot acolo o voi celebra. Eu cred ca am reusit in viata, pentru ca am decis la un mo­ment dat sa imi schimb menta­li­tatea, sa cred in mine, in pu­terile mintii mele si, mai presus de toate, sa gandesc pozitiv Aceasta este arma mea secreta, cu care pot invinge si infrunta orice!".
 Sursa:
STAPANIREA GANDULUI - o arma cu puteri nebanuite - Enigme - Numarul 1021 - Anul 2012 - Arhiva - Formula AS
========================
=============================================
=================================================================

Persoane interesate

Follow